Revenit din vizită de lucru la Vilnius, Lituania, preşedintele Parlamentului, Igor Corman, susţine că Lituania susţine Republica Moldova pe calea integrării europene şi că „putem fi optimişti în privinţa parafării Acordului de Asociere, la Vilnius“.
În cadrul vizitei sale la Vilnius, preşedintele Parlamentului a avut întrevederi cu preşedintele Lituaniei, Dalia Grybauskaitė, cu premierul Algirdas Butkevičius, cu alţi oficiali lituanieni, dar şi cu europarlamentari lituanieni. Pe agenda discuţiilor au fost: relaţiile moldo-lituaniene dar şi integrare europeană a Republicii Moldova în contextul apropierii de Summitul Parteneriatului Estic din noiembrie, care va fi găzduit de Lituania.
„Aşteptările noastre de la Summit sunt bune şi optimiste, ne rămâne să muncim mai departe. Ne bucurăm de sprijinul Lituaniei. Putem fi optimişti în privinţa parafării Acordului de Asociere la Vilnius. Aceasta ne va da posibilitatea să obţinem şi semnarea, şi ulterior ratificarea acestui acord. Totodată, sperăm să obţinem şi libera circulaţie a cetăţenilor moldovni în Europa“, a declarat Igor Corman.
„Acest Summit este istoric pentru relaţiile dintre UE şi Republica Moldova însă este doar o staţie în calea noastră europeană. Trebuie să ne concentrăm şi mai mult pe reforme: pe reforma justiţiei, a procuraturii generale, pe combaterea corupţiei. Să arătăm că nu facem reformed oar de dragul declaraţiilor, ci pentru că vrem o chimbare“, a mai menţionat preşedintele parlamentului.
Lituania deţine acum preşedinţia Uniunii Europene. Ultima vizită oficială la Vilnius la nivel de preşedinte al Parlamentului a avut loc în anul 2005.