Săgeata Năvodari va deschide runda a 6-a, din Liga I la fotbal, după ce tot ea a încheiat-o pe cea cu numărul 5, la Vaslui. Vineri, de la ora 19.00, pe stadionul Farul din Constanța este programat meciul Săgeata Năvodari – Viitorul Voluntari, fostă până de curând, Viitorul Constanța. Este, dacă vreți, o premieră. Pentru prima oară două echipe dobrogene se întâlnesc la nivelul eșalonului de elită. Gazdele de la Săgeata vin după două eșecuri și vor să reintre în grafic. Pentru asta au nevoie de cele 3 puncte. Oaspeții traversează cea mai neagră perioadă de la promovare. Problemele echipei antrenate de Cătălin Anghel sunt în compartimentul ofensiv. Doar un gol marcat până acum. Înaintea jocului de vineri, Săgeata se află pe locul 12, cu 5 puncte, iar Viitorul pe 16, cu doar două puncte și un meci mai puțin disputat. Pentru partida cu Viitorul, antrenorul Tibor Selymes nu poate conta pe Sorin Chițu, accidentat. În schimb, revin Florean și Viorel Dinu, după accidentări, iar joi i-a venit cartea verde lui Ioan Mera și poate fi utilizat. O victorie a celor de la Săgeata ar aduce liniștea în vestiarul năvodărean, înaintea unei pauze competiționale în care se va putea lucra, în liniște la capitolul omogenizare. Intrarea la acest joc va fi liberă și organizatorii mizează pe o prezență mai numerosă în tribunele arenei din Primăverii, la un derby care promite o dispută interesantă. Nicu DOLEA
Săgeata Năvodari va deschide runda a 6-a, din Liga I la fotbal, după ce tot ea a încheiat-o pe cea cu numărul 5, la Vaslui. Vineri, de la ora 19.00, pe stadionul Farul din Constanța este programat meciul Săgeata Năvodari – Viitorul Voluntari, fostă până de curând, Viitorul Constanța. Este, dacă vreți, o premieră. Pentru prima oară două echipe dobrogene se întâlnesc la nivelul eșalonului de elită. Gazdele de la Săgeata vin după două eșecuri și vor să reintre în grafic. Pentru asta au n