Măsurile de reglementare a sistemului de decontare a navetei elevilor în limita a cel mult 26 de lei pe lună pentru distanţa de trei kilometri sunt salutate de Ministerul Educaţiei Naţionale (MEN), care le consideră echitabile şi binevenite.
"Având în vedere diferenţele mari şi nejustificate ale tarifelor practicate de transportatorii care au asigurat până acum transportul elevilor care nu pot fi şcolarizaţi în localitatea de domiciliu, propunerea Ministerului Finanţelor Publice privind decontarea abonamentelor de transport în limita a maximum 26 lei/abonament/lună pentru distanţa de 3 km este binevenită. Ea este de natură să asigure o mai corectă cheltuire a banului public, susţinând în acelaşi timp preocuparea Ministerului Educaţiei Naţionale de a asigura accesul la educaţie pentru categoriile vulnerabile", se arată într-un comunicat al MEN.
În anul şcolar 2012-2013, MEN a decontat, la nivel naţional, peste 150.000 de abonamente de transport, iar până acum nu s-a ţinut niciodată cont de diferenţele foarte mari dintre tarifele solicitate de transportatori în diferite locuri din ţară.
MEN a precizat că „pentru distanţa de 10 kilometri, preţul unui abonament a variat între 25 de lei şi 326 de lei, pentru distanţa de 15 kilometri, preţul unui abonament a pornit de la 32 de lei şi a ajuns la 406 lei, iar pe distanţa de 20 kilometri, între 36 de lei şi 400 de lei. Există firme în ţară care au practicat un tarif de 491 de lei pe lună pentru 50 de kilometri, în timp ce alte companii au perceput doar 42 de lei pentru acelaşi număr de kilometri".
Măsurile de reglementare a sistemului de decontare a navetei elevilor în limita a cel mult 26 de lei pe lună pentru distanţa de trei kilometri sunt salutate de Ministerul Educaţiei Naţionale (MEN), care le consideră echitabile şi binevenite.
"Având în vedere diferenţele mari şi nejustificate ale tarifel