Mesajul a fost trimis. Multumesc!

CRIZĂ în spitalele româneşti rămase fără bani: vor trebui să dea afară oameni pentru a supravieţui până la sfârşitul anului

Publicat in Capital, joi 22 august 2013 ·

Mai multe spitale municipale şi orăşeneşti au anunţat că nu mai au bani să funcţioneze până la sfârşitul anului, iar Caraş Severin a devenit primul judeţ în care toate spitalele vor intra în colaps financiar. Dacă Ministrul sănătăţii, Eugen Nicolăescu, se ţine de cuvânt şi nu mai alocă bani în plus spitalelor aflate în impas, managerilor nu le mai rămâne decât să să analizeze posturile pentru disponibilizări, însă în cele mai multe cazuri, spitalele funcţionează deja cu personal insuficient.

În urmă cu o lună, Eugen Nicolăescu şi preşedintele CNAS, Cristian Buşoi, le transmiteau managerilor de spital să se încadreze în banii alocaţi de Casa de Asigurări de Sănătate (CAS) Vrancea şi să nu mai acumuleze datorii.

Niciun spital din Caraş-Severin nu se poate încadra în bugetul alocat pe 2013, chiar dacă au fost luate o serie de măsuri de reducere a unor cheltuieli, a declarat , pentru Agerpres, Dragoş Luca, directorul Direcţiei Judeţene de Sănătate Publică.

Măsurile luate de managerii spitalelor sunt diverse, de la reducerea fizică a spaţiului în care îşi desfăşoară activitatea, cum este cazul Spitalului Judeţean din Reşiţa, care este dispus să renunţe la Pavilionul III şi mutarea acestuia în celelalte două pavilioane. De asemenea, Spitalul din Oţelu Roşu a propus închiderea unui etaj şi mutarea secţiilor la celelalte etaje, pentru a reduce cheltuielile la utilităţi, dar care, în fapt, nu rezolvă problema. Pe de altă parte, structura de personal este sub normare, în aşa fel încât nu se poate face o propunere de reducere de personal.

Un alt caz este cel al Spitalului Municipal din Turda, care a cheltuit în primele şase luni din an 70% din sumele repartizate de către Casa de Asigurări de Sănătate şi s-ar putea trezi cu un deficit de circa 4 miliarde de lei la sfârşitul anului dacă nu vor fi alocate sume prin rectificări buget

Articolul in Capital >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Prima ședință CSAT convocată de Nicușor Dan. Subiectele de pe ordinea de zi

Ziua Constanta acum 2 ore
Președintele României, Nicușor Dan, a convocat ședința Consiliului Suprem de Apărare a Țării, care va avea loc luni, 30 iunie 2025, ora 12:00, la Palatul Cotroceni. Potrivit unui comunicat al Administrației prezidențiale, pe ordinea de zi a ședinței

Alexandru Rogobete: Din punctul meu de vedere, sporurile ar trebui să fie în sumă fixă şi nu procentual. Aşa este prevăzut în Ordonanţă / Săptămâna viitoare, la Ministerul Sănătăţii, avem programate întâlniri cu toate sindicatele

News.ro acum 12 minute
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rogobete, a anunţat vineri, înainte de şedinţa de Guvern, că din punctul lui de vedere, sporurile ar trebui să fie în sumă fixă şi nu procentual, el precizând că săptămâna viitoare, la Ministerul Sănătăţii, are program

Cod portocaliu de furtuni: Vijelii și grindină vineri în Județul Sibiu

Mediafax acum 21 minute
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) avertizează că în județul Sibiu sunt așteptate fenomene meteo periculoase: vânt cu rafale de 70–90 km/h, grindină de dimensiuni medii și mari, descărcări electrice frecvente și averse torențiale. În unel

Surse Parchetul General schimbă calitatea lui Călin Georgescu în inculpat!

Ziua Constanta acum 2 ore
Procurorii Parchetului General au decis, vineri, să-i schimbe calitatea lui Călin Georgescu din suspect în inculpat, după ce a reprodus la un post de televiziune un citat din fostul lider legionar Corneliu Zelea Codreanu, au precizat, pentru AGERPRE

Înot: David Popovici, în finală la 50 m liber la Europeanul U23. El a avut al doilea timp al seriilor

News.ro acum 2 ore
David Popovici s-a calificat, vineri, în finala probei de 50 m liber din cadrul Campionatului European de înot pentru tineret (U23), competiţie care se desfăşoară la Samorin. Popovici, care a câştigat seria a cincea, cu timpul 22.02, a avut al doile

Deficitul bugetar din primele cinci luni este aproape la fel de mare ca anul trecut

HotNews acum 45 minute
Deficitul bugetar s-a situat la 3,39% din PIB, după primele cinci luni din 2025, arată datele publicate vineri de Ministerul Finanțelor. În aceeași perioadă a anului trecut, deficitul era de 3,41% din PIB, ceea ce înseamnă că în procente, situația n

Israelul lansează un val masiv de bombardamente asupra mai multor zone din sudul Libanului

G4Media acum 42 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Israelul a lansat vineri un atac aerian masiv împotriva mai multor zone din sudul Libanului, al treilea atac de acest tip într-o săptămână, pe fondul intensificării acţiunilor sale în pofida armistiţ

Premierul Ilie Bolojan s-a întâlnit cu reprezentanții mediului bancar din România

Ziua Constanta acum 2 ore
Vineri, 27 iunie, prim-ministrul Ilie Bolojan a avut mai multe întâlniri de lucru cu reprezentanți ai sectorului bancar, în cadrul consultărilor pe care Guvernul le desfășoară cu principalii actori economici. La discuții a participat și viceprim-min

Cod portocaliu de caniculă şi cod galben de furtuni în Bucureşti

BusinessMagazin acum o ora
Municipiul Bucureşti se află sub influenţa unui val de căldură intens, cu temperaturi de până la 38 de grade şi disconfort termic accentuat. Totodată, zona este expusă instabilităţii atmosferice în cursul nopţii, când sunt aşteptate averse şi descăr

Programul Rabla, blocat pentru următorii doi ani. Pentru ce vor fi folosiți banii

Adevarul acum 5 ore
Programul Rabla va fi blocat pentru următorii doi ani, iar banii care ar fi trebuit alocați pentru aceștia vor fi folosiți pentru alte proiecte, potrivit unor surse.

Vremea

București
acum

34°
vin.

20°/35°
sâm.

20°/29°
dum.

18°/30°
lun.

21°/32°
Iasi
acum

30°
vin.

17°/32°
sâm.

18°/24°
dum.

17°/27°
lun.

19°/25°
Constanta
acum

30°
vin.

21°/30°
sâm.

20°/25°
dum.

18°/25°
lun.

21°/27°
Cluj-Napoca
acum

25°
vin.

16°/29°
sâm.

16°/23°
dum.

15°/27°
lun.

19°/28°
Timisoara
acum

26°
vin.

19°/33°
sâm.

18°/28°
dum.

18°/33°
lun.

19°/35°