Judecătoria Sectorului 1 a respins plângerea directorului general al Antena TV Group, Sorin Alexandrescu, împotriva ordonanţei de prelungire a interdicţiei de a părăsi ţara.
Plângerea a fost respinsă de judecători ca nefondată, decizia fiind definitivă. Sorin Alexandrescu a fost audiat la Direcţia Naţională Anticorupţie în dosarul în care este acuzat, alături de alte persoane, că l-a şantajat pe administratorul firmei RCS&RDS, Ioan Bendei. În acest dosar, preşedintele fondator al Partidului Conservator (PC), Dan Voiculescu, a fost pus sub acuzare pe 29 iulie de procurorii anticorupţie pentru complicitate la şantaj.
Acuzațiile
Potrivit DNA, ”Probatoriul administrat până în prezent a relevat implicarea învinuitului Voiculescu Dan în activităţile desfăşurate de inculpatul Alexandrescu George Sorin. Concret, acestuia i-a fost adus la cunoştinţă, atât de către inculpat, cât şi de către fiica sa Voiculescu Camelia, fiecare demers care era realizat în scopul de a se încheia contractul mai sus menţionat. De asemenea, Voiculescu Dan i-a precizat lui Alexandrescu George Sorin că materialele compromiţătoare ar trebui să fie difuzate şi pe alte căi mediatice decât posturile de televiziune şi i-a indicat să manifeste precauţie cu ocazia întâlnirilor şi discuţiilor cu partea vătămată".
Șantaj de presă
Potrivit procurorilor, în perioada 16 aprilie - 24 mai, Sorin Alexandrescu l-a constrâns pe Ioan Bendei să semneze un contract în condiţii prestabilite, sub ameninţarea că, în caz de refuz, va da în vileag fapte presupus compromiţătoare pentru persoana în cauză şi că, în acest scop, va fi realizată o anchetă jurnalistică.