Premierul Victor Ponta a fost invitat joi seară, la postul B1, unde a vorbit, printre altele, despre Asociaţia Comunelor din România, care critică una dintre măsurile luate de Guvern în ultimele luni.
Referitor la revolta primarilor din comune împotriva Guvernului Ponta, premierul a afirmat: „Nu sunt bani cât de mulţi vor primarii, dar sunt şi lucruri care se pot face, lucruri care nu se pot face. În cazul de faţă, nu s-au întrunit cei 3.000 de primari. E problema cu ANI. Dacă mă şantajează să le rezolv problema, nu am cum. Dacă se va dovedi că e un fenomen, găsim o soluţie juridică împreună cu ANI şi Comisia Europeană. Nu sunt de vină eu, nu eu i-am pus în incompatibilitate. Nu în felul ăsta îşi rezolvă problemele.”
El precizează că, în momentul de faţă, sunt 53 de primari, în afară de consilierii locali, care au contestat în instanţă.
„Am fost săptămâna trecută la Suceava, cu o zi înainte am adoptat H.G. cu banii pentru finalizarea maternităţilor. În Suceava, se finalizează două maternităţi, una în Rădăuţi, alta în Suceava. Mi-au zis că ambii primari sunt de la PDL, dar le-am răspuns că nu mă interesează. Au zis primarii că suntem mai rău ca PDL? În cazul domnului Dragnea sunt de acord, e mai rău decât doamna Udrea. Glumesc, desigur.”
Printre cei aproximativ 1.200 de primari declaraţi incompatibili de către ANI, se numără şi nume cu notorietate precum Klaus Johannis, Radu Mazăre şi Constantin Boşcodeală.