Istoricii români încep să definească tot mai mult armistiţiul cu URSS din septembrie 1944 drept Diktatul de la Moscova.

Azi se împlinesc 69 de ani de la actul politic şi militar de la 23 august 1944, când Regele Mihai I şi colaboratorii săi au întors armele spre inamicul virtual de atunci al ţării, Germania nazistă condusă de Adolf Hitler. Legat de acest eveniment istoric, în urma cercetărilor de la Institutul din Veneţia, istoricii afirmă că “Acţiunea de la 23 august 1944 i-a surprins pe Aliaţi, fiind o iniţiativă integral românească. Dovada cea mai convingătoare ne-o oferă Declaraţia Comisariatului de Externe al URSS despre România, declaraţie din 24 august 1944 în cuprinsul căreia se spune într-un mod ipocrit: “Guvernul URSS consideră că reabilitarea suveranităţii în România este o urgenţă şi o necesitate. Dacă România suspendă operaţiunile sale militare şi întoarce armele contra inamicului pentru a recuceri Transilvania, guvernul sovietic este dispus să-i acorde României tot sprijinul necesar. Dar războiul nu va putea fi suspendat pe teritoriul românesc decât atunci când germanii vor evacua ţara. Iar în ceea ce-l priveşte, guvernul sovietic asigură că nu are nici o intenţie să dobândească vreo parte din teritorul României, să modifice ordinea socială sau chiar să ducă vreo atingere independenţei ţării”.

Declaraţia de mai sus, spun autorii de la Veneţia, este mai puţin cunoscută. Era, deci, datată din 24 august 1944 şi are o deosebită importanţă din trei puncte de vedere: afirmă o eventuală latitudine a României de a face război impotriva Germaniei şi Ungariei pentru a relua Transilvania de Nord, nu condiţionează acest război eventual al României de un armistiţiu cu aliaţii anglo-americani; în eventualitatea de mai sus URSS îşi oferă concursul armat pentru a ajuta România să ducă la bun sfârşit războiul contra Axei, respectiv împotriva Germaniei con