După ce Bram Stoker a adus servicii literare remarcabile în ambianţă universală imaginii pline de mister a românilor, proiectându-ne, prin figura vampirului prin excelenţă, în imaginarul fantastic şi gotic al omenirii, era de aşteptat ca, de la o vreme, şi scriitorul român să renunţe la timidităţi, încercând pe cont propriu exploatarea aceluiaşi filon. El trebuia doar să scape de cenzura naţionalism-comunismului anilor ‘80 – ceea ce s-a întâmplat cu douăzeci şi trei de ani în urmă – şi de propriile pudori, hrănite de patriotismul de manual (ilustrate de literatura solemnă avându-l ca protagonist pe Vlad Ţepeş, de la Al. Mitru la Georgina Viorica Rogoz). În cele din urmă, instinctul şi talentul artistic au învins, dar ele au avut ceva de aşteptat pentru a reînnoda tradiţia ilustrată odinioară de tânărul Mircea Eliade, în Domnişoara Cristina (1936). Un succes la temă pare să fi fost romanul Zogru (2006) al Doinei Ruşti, dar curând au sosit şi alte tentative, dintre care cele două mai recente aparţin unor scriitori braşoveni: Nepotul lui Dracula (2012) al regretatului scriitor Al. Muşina şi, respectiv, Ochiul dragonului (Bucureşti, Ed. Tracus Arte, 2012, 580 p.) de Ruxandra Ivăncescu.
Ceea ce oferă ultimul roman menţionat mai sus este o naraţiune robustă de aventuri şi mistere, care combină pe segmente copioase naraţiunea interesând prezentul cu elemente de roman istoric. Tipologia este cea pe care a dat-o, în principiu, Dan Brown cu bestseller-urile lui Îngeri şi demoni (2000) şiCodul lui Da Vinci (2003), urmat de un alai întreg de adaptatori ai reţetei. (Lasă că şi aceasta era, în fond, o derivare a formulei din Numele trandafirului al lui Umberto Eco, principala noutate fiind deplasarea firului principal al anchetei detectiviste în contemporaneitatea de proximitate.)
În romanul Ruxandrei Ivăncescu – al doilea, după Marañonsau A
