Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Dorin Cioabă, încoronat rege al romilor

Publicat in Tribuna, vineri 23 august 2013 ·

de Laura BUCIU

22 august 2013 22:49

2 vizualizari

A-A+

Dorin Cioabă va primi coroana de rege al romilor de la mama, Marica, fratele Daniel şi de la consilierii tatălui său, Florin Cioabă * Florin Cioabă va fi dus la Cimitir cu fanfară, car alegoric, iar cortegiul funerar se va opri la fiecare intersecţie mare

Regele autointitulat al romilor, Florin Cioabă, va fi înmormântat astăzi. Cortegiul funerar va traversa oraşul pe jos, cu car alegoric şi sunet de fanfară. Se vor cânta cântece religioase şi cortegiul se va opri la fiecare intersecţie pentru rugăciune. Tot astăzi se va citi şi testamentul lui Florin Cioabă, iar coroana lui îi va fi înmânată lui Dorin Cioabă. „Înainte ca tata să plece din casă, mi se va da coroana. Mi-o va înmâna mama mea, fratele meu şi cei care i-au fost consilieri tatălui meu, oamenii cu grad în conducerea Casei Regale”, a declarat Dorin Cioabă.

La ora 11 începe, la catafalcul defunctului, o slujbă condusă de prietenul lui Florin Cioabă, Beniamin Poplăcean, de la „Betania”, apoi va fi citit testamentul, moment urmat de încoronarea fiului cel mare ca rege al romilor. „Între toate titlurile tatălui meu, cel de slujbaş al lui Dumnezeu era cel mai important. La ora 11, vor înce­pe predica şi slujba de înmormân­tare. Apoi, afară, în curte, se va continua slujba şi se vor citi mesajele invitaţilor pe o scenă amenajată special. După transmi­terea mesa­jelor, vom trece la punctul cel mai dureros pentru familie, pentru mama mea. Este vorba de citirea ordinii succesorale a tatălui meu, de încoronare şi citirea primului testament al tatălui meu: testamentul politic şi modul în care se va împărţi averea tatălui meu. Se cuvine ca să primească fiecare ceva, pentru că tata a avut multe lucruri, multe titluri, iar eu şi fratele meu trebuie să le ducem mai departe”, a declarat, miercuri după-amiază, Dorin Cioabă.

Articolul in Tribuna >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cea mai sângeroasă lovitură de la începerea armistiţiului în Gaza: Nouă voluntari de caritate, uciși într-un atac israelian

HotNews acum o ora
Cel puţin nouă voluntari de caritate au fost ucişi şi alţi câţiva răniţi într-un atac israelian la Beit Lahia, în nordul Gaza, a afirmat Biroul Presei Guvernului din enclavă, acesta fiind astfel incidentul soldat cu cei mai mulţi morţi de la intrare

Prognoza meteo duminică, 16 martie: Temperaturile scad brusc. Unde va ninge

Adevarul acum 37 minute
După ce sâmbătă a fost o zi neobişnuit de caldă pentru această perioadă, duminică temeperaturile scad brusc, cu mai mult de 10 grade, şi sunt anunţate ploi în mai multe regiuni ale ţării.

Rusia şi Ucraina continuă atacurile aeriene, în timp ce perspectiva unei încetări a focului rămâne incertă

News.ro acum 2 ore
Rusia şi Ucraina au continuat atacurile aeriene reciproce, provocând răniţi şi pagube, au afirmat oficialii duminică dimineaţa, în timp ce soarta propunerii de încetare a focului în războiul care durează de trei ani rămâne incertă, scrie Reuters. Pr

Oana Creţu (PDSU), Gelu Drăgan şi Constantin-Titian Filip şi-au depus candidaturile la BEC pentru alegerile prezidenţiale

HotNews acum o ora
Biroul Electoral Central (BEC) a transmis, în noaptea de sâmbătă spre duminică, faptul că au fost depuse încă trei propuneri de candidatură la alegerile prezidenţiale, potrivit News.ro. Este vorba despre Oana Creţu, din partea Partidului Social-Demo

Planul lui Macron pentru Ucraina: Trupe de pace, câteva mii de soldați pentru ”fiecare țară participantă”, plasate ”în puncte-cheie”

Ziare.com acum 9 ore
Președintele francez, Emmanuel Macron, preconizează că o ipotetică forță de menținere a păcii în Ucraina ar fi formată din ”câteva mii de oameni pentru fiecare țară” și nu ar avea nevoie de aprobarea Rusiei, transmite EFE. Într-un interviu publicat

CCR: Au fost înregistrate contestaţii privind deciziile de înregistrare a candidaturilor lui George Simion şi Victor Ponta/ Acestea vor fi soluţionate duminică

News.ro acum 12 ore
Curtea Constituţională a României (CCR) a anunţat că au fost înregistrate, sâmbătă, două contestaţii privind deciziile Biroului Electoral Central de înregistrare a candidaturilor la alegerile prezidenţiale ale lui George Simion şi Victor Ponta. Aces

Trump spune că este în curs o acţiune militară „decisivă” împotriva rebelilor Houthi

News.ro acum 9 ore
Preşedintele american Donald Trump a declarat că a ordonat o acţiune militară „decisivă” împotriva rebelilor houthi din Yemen, declanşând o nouă ofensivă împotriva grupului susţinut de Iran, care a vizat căile maritime din Marea Roşie, relatează CNN

De ce a fost respinsă candidatura Dianei Șoșoacă la alegerile prezidențiale. BEC a publicat motivarea

Libertatea acum 11 ore
Biroul Electoral Central a transmis sâmbătă, 15 martie, un document de patru pagini în care explică motivele pentru care i-a invalidat candidatura la prezidențiale Dianei Șoșoacă.

Horoscop pentru duminică, 16 martie 2025. Pentru una din zodii, discuții aprinse în relatiile parteneriale

Ziua Constanta acum 39 minute
Berbec Datorita banilor sunt posibile discutii aprinse in relatiile parteneriale, atat sambata cat si duminica. Se pare ca veniturile tale, fie stii numai tu de ele, fie fluctueaza atat de mult, incat apar neplaceri serioase in cheltuielile comune c

Papa Francisc se simte mai bine. Va rămâne totuși în spital, deși este internat de peste o lună

HotNews acum 9 ore
Papa Francisc, care este internat la Roma de peste o lună din cauza unei duble pneumonii, trebuie să rămână în spital pentru a-şi continua tratamentul, deşi starea sa de sănătate s-a ameliorat treptat, a anunţat Vaticanul sâmbătă seara, potrivit AFP

Vremea

București
acum

10°
dum.

10°/18°
lun.

5°/12°
mar.

1°/7°
mie.

1°/8°
Iasi
acum

dum.

3°/11°
lun.

2°/8°
mar.

-2°/5°
mie.

0°/8°
Constanta
acum

11°
dum.

8°/16°
lun.

5°/10°
mar.

1°/6°
mie.

1°/6°
Cluj-Napoca
acum

dum.

6°/10°
lun.

-0°/6°
mar.

-3°/2°
mie.

-2°/6°
Timisoara
acum

dum.

5°/11°
lun.

2°/8°
mar.

-1°/6°
mie.

-1°/8°