De câteva ore, trupul neînsufleţit al fostului căpitan al Craiovei Maxima, Costică Ştefănescu, se află depus în holul de la tribuna oficială a stadionului "Ion Oblemenco". Câţiva dintre foştii săi colegi de echipă au venit deja să aprindă o lumânare. Au venit şi oameni obişnuiţi, dar şi primarul Lia Olguţa Vasilescu, însoţită de viceprimarul Cristina Calangiu. Lia Olguţa Vasilescu a declarat că, în jurul orei 14.00, sicriul va fi coborât pe teren, unde, în prezenţa Ministrului Apărării, Mircea Duşa, fostului mare jucător i se vor face onoruri militare. Costică Ştefănescu avea gradul de sergent major în retragere în cadrul MApN.
„Armata României, din rândurile căreia a plecat Costică Ştefănescu pentru a se dedica fotbalului de mare performanţă, devenind, prin statura sa morală şi prin calităţile sportive de excepţie, unul dintre cei mai mari fotbalişti români din toate timpurile, deplânge tragica dispariţie a campionului. Dumnezeu să-l odihnească în pace!”, se arată în mesajul transmis de conducerea MApN.
Părintele Viorel Dica, preot paroh al bisericii Sfântul Haralambie din Craiova, locul unde va fi depus sicriul marelui fotbalist, a declarat la România TV că bărbatul va avea parte de o slujbă normală, atât timp cât Parchetul nu poate dovedi că a fost vorba de o sinucidere.
Înmormântarea va avea loc sâmbătă, 24 august, la cimitirul Sineasca, pe Aleea Eroilor.
De câteva ore, trupul neînsufleţit al fostului căpitan al Craiovei Maxima, Costică Ştefănescu, se află depus în holul de la tribuna oficială a stadionului "Ion Oblemenco". Câţiva dintre foştii săi colegi de echipă au venit deja să aprindă o lumânare. Au venit şi oameni obişnuiţi, dar şi primarul Lia Olguţa Vasilescu, însoţită de viceprimarul Cristina Calangiu. Lia Olguţa Vasilescu a declarat că, în jurul orei 14.00, sicriul va fi coborât pe teren, unde, în prezenţa Minist