Mesajul a fost trimis. Multumesc!

FOTO Nevasta a câştigat războiul cu copiii şi fratele. Costică Ştefănescu, dus la Craiova

Publicat in Click, joi 22 august 2013 ·

Toată familia a vrut să-l înmormânteze acasă, la Săbăreni. Mai puţin actuala sa soţie, care a avut a avut alte planuri. Femeia a decis ca marele fotbalist Costică Ştefănescu să-şi doarmă somnul de veci la Craiova. Azi noapte, trupul neînsufleţit al acestuia ajuns la o capelă din Bănie.

UPDATE Trupul fostului fotbalist Costică Ştefănescu, decedat marţi, a fost adus la stadionul "Ion Oblemenco"

Sicriul va rămâne la stadionul "Ion Oblemenco" până mâine, pentru ca cei care doresc să aducă un ultimu omagiu fostului căpitan al Universităţii să poată face acest lucru.

În jurul orei 14.00, la stadion va sosi şi ministrul apărării, Mircea Duşa, care va asista la o salvă de onoare trasă de un pluton de militari. Ştefănescu este onorat şi de militari pentru că a jucat de-alungul carierei şi la Steaua. Focurile de salvă vor fi executate chiar pe stadionul "Ion Oblemenco".

Costică Ştefănescu a fost depus la capela Bisericii Hârşu din Craiova, după ce soţia acestuia a decis ca funeraliile să aibă loc în oraşul în care a jucat şi al cărui cetăţean de onoare este din 2003, anunţă rtv.net.

Căpitanul echipei Craiovei Maxima a fost aşteptat la miezul nopţii de către foşti colegi, prieteni şi suporteri care au luat parte la o slujbă de pomenire oficiată de parohul Bisericii Hârşu.

Soţia fotbalistului, Maria Ştefănescu, a afirmat că a decis ca soţul său să fie înmormântat la Craiova, pentru că aici a jucat şi era cetăţean de onoare al acestui oraş.

"Toată lumea s-a bucurat foarte mult că l-am adus la Craiova. A iubit foarte mult Craiova, este cetăţean de onoare al Craiovei şi aici trebuia să ajungă. Îi plăcea foarte mult Craiova. Şi în Miami când mergeam asculta melodia "M-a făcut mama oltean". Fratele lui şi acum e foarte supărat că trebuia să mergem la Săbăreni (judeţul Giurgiu), în satul unde este născut. Dar este cetă

Articolul in Click >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cine Dacian Dragoș, universitarul numit de Nicușor Dan judecător la Curtea Constituțională. Este autorul unei demisii cu scântei

HotNews acum 36 minute
Profesor universitar la UBB, Dacian Dragoș a fost numit marți judecător la CCR în locul Liviei Stanciu. Profesorul Dacian Cosmin Dragoș este o personalitate recunoscută în domeniul dreptului administrativ și european, beneficiar al prestigioasei bur

VIDEO. Un bărbat a murit, după ce a fost „aspirat” de motorul unui avion, în Italia

Ziua Constanta acum o ora
Un incident tragic a avut loc pe un aeroport internațional din Italia. Este vorba despre un bărbat a intrat pe pistă și a murit, fiind tras de motorul unui avion din aeroportul Milano Bergamo, potrivit corriere.it. Se pare că persoana a dat buzna în

VIDEO Emil Boc, către un consilier USR: „Dacă vreți să fiți responsabil, fiți responsabili. Nu papagali și populiști la Cluj, și responsabili la București”. Motivul nemulțumirii

HotNews acum 3 ore
Primarul Clujului Emil Boc, a avut un schimb tensionat de replici cu consilierii USR în ultima ședință a Consiliului Local, pe tema scumpirii tarifelor practicate de Compania de Transport Public (CTP). De la 1 august, prețul biletului pe o singură l

Crimă șocantă în MUREȘ: Tânără găsită carbonizată într-o casă incendiată

Gandul acum o ora
O femeie a fost descoperită carbonizată, marți, 8 iulie, într-o locuință cuprinsă de flăcări din comuna Miheșu de Câmpie, județul Mureș. Surse din cadrul anchetei indică faptul că există suspiciunea unei acțiuni intenționate. La locul incendiului s-

Dominic Fritz: „Când industria păcănelelor se revoltă, ştii că măsura e corectă. Mai puțini dependenți de pariuri care își ruinează viața”

Adevarul acum 14 minute
Președintele USR, Dominic Fritz, a precizat marți, 8 iulie, că, acum, industria jocurilor de noroc e „taxată dur", explicând că măsurile luate de guvern în acest domeniu nu doar că aduc 1,6 miliarde de lei în plus la buget, dar ar putea avea ca efec

Poliţiştii caută persoana care a vandalizat plăcuţa cu înscrisuri în limba maghiară de pe Biserica Reformată din Timișoara, unde a slujit Laszlo Tokes

G4Media acum 38 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Un bărbat necunoscut a distrus plăcuţa cu încrisuri maghiare de pe clădirea Bisericii Reformate, aflată Piaţa Maria, din Timişoara, iar acum poliţiştii îl caută pe acesta, transmite News.ro. Urmăreșt

UE a stabilit cursul de schimb al levei faţă de euro, după intrarea Bulgariei în zona euro, la 1 ianuarie 2026

G4Media acum 51 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Miniştrii de Finanţe ai Uniunii Europene au completat marţi ultimii paşi pentru ca Bulgaria să devină al 21-lea stat membru al zonei euro, de la 1 ianuarie 2026, inclusiv stabilirea cursului de schim

BNR a menținut dobânda-cheie, principalul instrument al politicii monetare, conform așteptărilor. Ce înseamnă asta

HotNews acum 59 minute
Banca Națională a decis marți păstrarea nivelului ratei dobânzii de politică monetară la 6,5%, într-un context în care pachetul de măsuri de corecție a deficitului bugetar va re-inflama inflația. Analiștii bancari se așteptau la această decizie, exi

Sorin Grindeanu, despre majorările indemnizaţiilor membrilor CA de la TAROM: O consider o acţiune care depăşeşte orice limită a bunului simţ

Gandul acum o ora
Președintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a declarat marți, la Giurgiu, întrebat despre creşterea indemnizaţiilor membrilor CA de la TAROM, că el nu a semnat acel document şi că o consideră „o acţiune care depăşeşte orice limită a bunului simţ

Sondaj INSCOP: Cum evoluează românii activitatea lui Nicușor Dan ca președinte

HotNews acum 5 ore
Peste jumătate dintre români spun că sunt parțial sau total de acord cu activitatea lui Nicușor Dan în fruntea statului, în timp aproape 42% își exprimă dezacordul, potrivit celui mai recent sondaj INSCOP Research dat publicității luni, 8 iulie. Nic

Vremea

București
acum

37°
mar.

21°/37°
mie.

18°/35°
joi

14°/27°
vin.

16°/29°
Iasi
acum

35°
mar.

23°/38°
mie.

18°/30°
joi

16°/22°
vin.

14°/24°
Constanta
acum

30°
mar.

20°/30°
mie.

19°/28°
joi

17°/29°
vin.

18°/24°
Cluj-Napoca
acum

34°
mar.

17°/34°
mie.

14°/21°
joi

13°/15°
vin.

14°/20°
Timisoara
acum

31°
mar.

16°/31°
mie.

12°/19°
joi

14°/21°
vin.

15°/25°