Steaua a demonstrat doar în prima repriză că este o echipă mai valoroasă decât Legia Varşovia. Forţa ofensivă remarcabilă dezvoltată de trio-ul Tănase-Stanciu-Adi Popa, tamponul din spate precis şi energic realizat de Bourceanu şi de Pintilii au înghesuit echipa din Polonia la 15-20 de metri de poarta lui Kuciak.

Fiecare mângâiere de balon a lui Tănase, fiecare ocheadă mereu spre înainte a lui Stanciu, fiecare start luat de Popa pe culoarul din marginea dreaptă au creat teroare în defensiva adversă, în timp ce Piovaccari a fost ca un taur care a împuns permanent, cu capul, cu piciorul, cu corpul său masiv, de luptător de wrestling. Italianul a încercat să zboare spre fiecare minge înaltă şi s-a înfipt mereu spre colţul scurt, aşa cum ştim că trebuie să atace un vârf pur. Mai mult, a ţâşnit la milimetru de linia ofsaidului, a ştiut să se ascundă şi să-i adoarmă pe fundaşii Legiei, pe care i-a lasat uluiţi la faza golului de 1-0: îşi luase pe nesimţite cinci metri avans când aceştia abia se dumireau şi a înscris cu un lob preţios peste Kuciak. În sfârşit, a părut în prima repriză vârful de care Steaua are nevoie. Păcat că s-a stins după pauză.

La reluare însă, am văzut un alt fotbal. Jan Urban l-a citit în 45 de minute pe Reghecampf, a văzut că fundaşii Stelei pot fi depăşiţi în viteză, cu pase pe jos, dintr-o atingere, a dus jocul pe benzi şi a reuşit să creeze superioritate mai ales pe partea lui Latovlevici, despre care se ştie că uită uneori de treburile defensive. Şi când Chiricheş nu e pe teren pentru a strânge mult în stânga să-l acopere pe Lato, se vede imediat pe teren.

Legia n-a fost deloc victima sigură pe care o vedeam cu toţii înainte de începerea meciului şi chiar după prima repriză. A scos un 1-1 ca şi în turul precedent, la Molde, scor ce i-a adus calificarea în play-off cu un simplu 0-0 în retur. Dar Steau