Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Mircea Pop va fi înlocuit de la conducerea CNADNR. Ce spune Şova

Publicat in Gandul, joi 22 august 2013 ·

Mircea Pop va fi schimbat din funcţia de director general al Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale (CNADNR) prin decizie a Consiliului de Administraţie, care se va întruni joi în acest sens, au anunţat premierul Victor Ponta şi ministrul Dan Şova, în subordinea căruia se află CNADNR, informează Mediafax.

"Pop va fi schimbat astăzi, după ce se reuneşte Consiliul de Administraţie. El va rămane în Consiliul de Administraţie ca membru", a spus Şova.

În luna ianuarie, după ce presa a relatat că mai mulţi directori din CNADNR au petrecut la munte deşi meteorologii anunţaseră pentru acea perioadă că vremea se va înrăutăţi accentuat, premierul Victor Ponta a anunţat că Mircea Pop a demisionat de la conducerea companiei, dar va asigura interimatul pentru o perioadă foarte scurtă, până la numirea altui şef.

Pop a rămas însă interimar până în prezent, premierul Ponta explicând că acesta a câştigat concursul pentru postul de manager privat astfel că Guvernul ar fi obligat să îl instaleze în această funcţie dacă expiră interimatul.

Mircea Pop conduce CNADNR din iulie 2012.

Mircea Pop va fi schimbat din funcţia de director general al Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale (CNADNR) prin decizie a Consiliului de Administraţie, care se va întruni joi în acest sens, au anunţat premierul Victor Ponta şi ministrul Dan Şova, în subordinea căruia se află CNADNR, informează Mediafax.

"Pop va fi schimbat astăzi, după ce se reuneşte Consiliul de Administraţie. El va rămane în Consiliul de Administraţie ca membru", a spus Şova.

În luna ianuarie, după ce presa a relatat că mai mulţi directori din CNADNR au petrecut la munte deşi meteorologii anunţaseră pentru acea perioadă că vremea se va înrăutăţi accentuat, premierul Victor Ponta a anunţat că Mircea Pop a demisionat de la conducerea companiei, dar va asigu

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Un avion Tarom care ar fi trebuit să aterizeze la Timişoara a fost direcţionat la Cluj-Napoca, din cauza vântului /

News.ro acum o ora
Avonul Tarom care ar fi trebuit să aterizeze la Timişoara vineri, la ora 8.40, a fost direcţionat la Cluj-Napoca, comandantul luând această decizie din cauza vântului puternic de pe Aeroportul Timişoara. Aeronava va ajunge totuşi la Tmişoara în juru

Bernadette Szocs s-a calificat în semifinale la Turneul Campioanelor şi va fi medaliată în competiţia starurilor din tenisul de masă mondial

News.ro acum 59 minute
Bernadette Szocs s-a calificat, vineri, în semifinalele WTT Finals, competiţie care are loc la Fukuoka. Aflată la a doua participare consecutivă la WTT Finals, tricolora a reuşit să-şi asigure odată cu calificarea şi medalia de bronz, o performanţă

Condițiile prin care persoanele asigurate beneficiază de servicii de prevenție şi monitorizare a bolilor grave. Anunțul CNAS

Ziare.com acum 49 minute
Persoanele asigurate pot beneficia gratuit de servicii de prevenţie, de depistare, confirmare şi monitorizare a bolilor grave decontate de sistemul asigurărilor sociale de sănătate, a informat, vineri, 22 noiembrie Casa Naţională de Asigurări de Săn

VIDEO Premierul Marcel Ciolacu s-a întâlnit cu primul-ministru ungar Viktor Orban la Budapesta

G4Media acum 19 minute
Premierul Marcel Ciolacu s-a întâlnit vineri cu primul-ministru ungar Viktor Orban la Budapesta, în cadrul vizitei pe care o efectuează cu ocazia întâlnirii miniștrilor de Interne din Austria, România, Bulgaria și Ungaria pe tema Schengen. Biroul de

Alegeri prezidențiale 2024. Ordinea candidaților pe buletinul de vot

HotNews acum 45 minute
La primul tur al alegerilor prezidențiale 2024 din 24 noiembrie, pe buletinele de vot vor apărea 14 candidați, dar unul dintre ei – Ludovic Orban – a anunțat luni că se retrage și o susține pe Elena Lasconi. Pe buletinul de vot, cei 14 candidați la

Românii vor putea călători fără vize în China. Se prelungește și perioada de ședere

Ziare.com acum o ora
China a anunţat vineri, 22 noiembrie, că cetăţenii români vor putea călători fără vize în această ţară începând cu 30 noiembrie 2024, potrivit Reuters. China îşi va extinde regimul fără vize pentru a include România, Bulgaria, Croaţia, Muntenegru, J

Noul tren al CFR a reintrat în circulație: a plecat conform graficului din București

Wall-Street.ro acum 2 ore
Trenul IR16001 format din Săgeata Roşie 1 Coradia Stream a plecat vineri dimineaţa, la ora 5:40, din Bucureşti Nord către Braşov, conform graficului, potrivit informaţiilor oferite de către Autoritatea pentru Reformă Feroviară (ARF). La ora 8:43, pr

Nicolae Ciucă, apel către liberali: Din inima Olteniei dăm semnalul mobilizării și victoriei de duminică! Singurul vot util este pentru PNL!

Libertatea acum 19 minute
Candidatul prezidențial al PNL, Nicolae Ciucă, a avut ultimul mare eveniment de campanie în județul natal, Dolj, alături de organizațiile și primarii liberali din Oltenia și Muntenia, cărora le-a cerut să se mobilizeze pentru victoria liberală în al

De ce votul util înseamnă Nicolae Ciucă și nu Lasconi sau Geoană

Adevarul acum 26 minute
Pentru cei care au înțeles pericolul PSD și pericolul blatului PSD-AUR opțiunea nu poate fi decât una singură: Nicolae Ciucă. A vota pentru o persoană nepregătită, în condiții de război în ascensiune la graniță, sau pentru a evita ascensiunea unui e

Un bărbat din Arad a promis iubire eternă, pe Facebook, unor femei, apoi le-a amăgit și le-a făcut să îi trimită mii de euro

Libertatea acum o ora
Un bărbat din Arad s-a ales cu sume semnificative de bani, după ce a reușit să tragă pe sfoară două femei. Pentru a le stoarce de bani, acesta le-a promis iubire eternă și a recurs și la șantaj, conform News.ro.

Vremea

București
acum

vin.

3°/12°
sâm.

3°/7°
dum.

1°/7°
lun.

2°/7°
Iasi
acum

vin.

-1°/9°
sâm.

1°/3°
dum.

-1°/5°
lun.

-1°/6°
Constanta
acum

10°
vin.

4°/15°
sâm.

4°/16°
dum.

2°/7°
lun.

3°/6°
Cluj-Napoca
acum

vin.

-3°/5°
sâm.

-7°/1°
dum.

-7°/1°
lun.

-1°/3°
Timisoara
acum

vin.

1°/8°
sâm.

0°/5°
dum.

-1°/6°
lun.

2°/7°