Bo Xilai, politicianul chinez căzut în dizgraţie, dar considerat cândva unul dintre potenţialii lideri ai ţării, a compărut pentru prima dată în faţa instanţei. Fostul lider al Partidului Comunist, care nu a mai apărut în public de un an şi jumătate, este acuzat de luare de mită, corupţie şi abuz de putere.
Audierile vor dura două zile, iar verdictul ar putea fi anunţat abia în septembrie. Presa internaţională scrie că, cel mai probabil, demnitarul va fi găsit vinovat.
Fostul oficial chinez Bo Xilai a dezminţit, joi, la deschiderea procesului său pentru corupţie că a primit mită de la un om de afaceri care se numără printre apropiaţii săi, a anunţat tribunalul, citat de AFP.
Bo a negat că a primit peste un milion de yuani (122.000 de euro) de la Tang Xiaolin, afirmând că a recunoscut anterior aceste acuzaţii în faţa comisiei de disciplină a Partidului Comunist "împotriva voinţei sale" şi fără să ştie care este conţinutul acestei mărturisiri, a precizat într-un microblog curtea penală din oraşul Jinan.
Fostul conducător al metropolelor Dalian (nord-est) şi Chongqing (sud-vest) a asigurat că elementele strânse de procurori de la Tang nu dovedesc cu nimic vinovăţia sa.
Calificându-l drept un "mincinos" pe Tang Xiaolin, Bo Xilai a adăugat: "El încearcă pur şi simplu să obţină o reducere a pedepsei sale. De aceea muşcă în toate direcţiile ca un câine turbat".
Bo Xilai este acuzat oficial că a primit mită, împreună cu soţia sa Gu Kailai şi fiul lor Bo Guagua, 21,79 de milioane de yuani (2,67 milioane de euro) de la doi oameni de afaceri, Tang Xiaolin şi Xu Ming.
El trebuie, de asemenea, să răspundă pentru deturnarea a cinci milioane de yuani (612.000 de euro) din fonduri publice şi pentru o serie de abuzuri de putere la Chongqing pentru a împiedica o anchetă criminală ce o viza pe soţia sa,