În 1971 apărea la Editura Militară o carte intitulată Şi a fost ora H, consacrată evenimentelor de la 23 august 1944. Tatăl meu, deşi de profesie inginer, era extrem de pasionat de astfel de lucrări, a cumpărat-o, a citit-o şi m-a sfătuit să o citesc şi eu. Am făcut-o, mai cu seamă că numele autorului ei, Haralamb Zincă, îmi era foarte cunoscut datorită condiţiei sale esenţiale- aceea de autor de romane poliţiste.
Înainte de a începe lectura, tata, care trăise acel 23 august, e drept, de departe, fiind născut în Ardealul căzut sub ocupaţie horthystă, m-a prevenit că scrierea e marcată de numeroase falsuri, omisiuni şi inexactităţi istorice, dar că, fie şi aşa, fie şi cu măsură, printre rânduri, printre scandaloase exagerări referitoare la rolul PCR, parcă-parcă se simţea în ea intenţia de a fi reconoscut rolul Regelui Mihai în scoaterea ţării dintr-o alianţă dezastruoasă. Un rol pe care până atunci propaganda comunistă se încăpăţâna să îl nege.
Un an mai târziu, cred, în preajma zilei de 23 august, Televiziunea Română anunţa difuzarea unui documentar inspirat din cartea lui Haralamb Zincă. Documentarul, alcătuit din 6 episoade cu o durată de 15 minute, realizat de un reporter faimos al vremii, Alexandru Stark, ar fi urmat să se transmită în săptămâna aniversară la ora 20, imediat după Telejurnal. Nimănui nu îi era cunoscut în prima parte a anilor 70 cuvântul promo, dar astăzi pot să spun că filmul a beneficiat de o promovare cu totul ieşită din comun. Transmiterea lui era anunţată şi în revista săptămânală a Radioteleviziunii Române, căreia mai toată lumea îi spunea Programul Radio.
La data şi ora anunţată, aşteptam cu nerăbdare intrarea pe post a primului episod. Dar- surpriză!- fără nici un fel de explicaţie, filmul nu s-a mai difuzat nici atunci, nici după aceea. Nici măcar după 1989. Nu am ştiinţă ca realizatorul lui, repede şi eficient feseniza
