După ce a cerut ajutorul SRI ca să descopere cine împiedică realizarea incineratorului de deşeuri, Nicolae Robu are impresia că, din nou, i se pun beţe în roate în a demara proiectul pe bani europeni de reabilitare a centrului istoric. Supărat că cineva încearcă să boicoteze proiectul, primarul Timişoarei face un apel, de această dată, la “instituţiile statului”, pentru că nu ştie sigur dacă “SRI are atribuţii să facă aşa ceva sau nu”, ci a făcut apelul din luna mai în “disperare de cauză”. Edilul şef a afirmat nervos că s-au făcut toate demersurile pentru lansarea licitaţiei, dar nu s-a reuşit nici până în acest moment contractarea executantului. “Este inacceptabil ca cineva să boicoteze, pentru că eu cred că despre asta e vorba, proiectul de reabilitare a centrului istoric. Fac un apel la instituţiile statului, pentru că ele trebuie să-şi facă datoria, să se intereseze ce se întâmplă de mereu suntem boicotaţi în a demara un proiect extrem, extrem de important pentru Timişoara”, a declarat, astăzi, Nicolae Robu.
Primarul Timişoarei spune că municipalitatea ba este dată în judecată, ba este contestată şi crede că în cazul în care lucrurile vor fi amânate mai mult timp, proiectul pe bani europeni nu va mai putea fi dus la bun sfârşit. De aceea, speră ca “cei în măsură să audă ce e de auzit să acţioneze aşa cum e de cuviinţă”. În cadrul proiectului de reabilitare a centrului istoric al Timişoarei ar trebui să intre în reparaţii capitale patru pieţe şi zece străzi, valoarea totală a proiectului fiind de 70 de milioane de lei. Centrul istoric al Timişoarei ar trebui să fie reabilitat în totalitate până la începutul anului 2015.
În luna mai a acestui an, Nicolae Robu solicita public sprijinul SRI, nemulţumit că nu se poate realiza incineratorul de deşeuri, deşi caietul de sarcini era postat pe SEAP de 180 de zile, dar nu s-a putut organiza licitaţia p