Situație incredibilă la trei kilometri de Timișoara. În localitatea Giarmata Vii poștașul a fost dat afară, pentru nereguli, iar acum cei aproape 1800 de localnici trebuie să meargă la alimentara ca să își ridice corespondența. Toate scrisorile, facturile și trimiterile speciale sunt la discreția oricui, într-o cutie de carton, lângă rafturile cu marfă.
Proprietarii magazinului sunt bine intenționați. ”Vineri, după ce factori poștali din alte localități au împărțit pensiile la Căminul cultural, au venit aici cu cutia, în care au lăsat corespondența sătenilor ce nu au fost acolo. Sunt în general facturi de utlități și telefonie, câteva reviste, presupun că nu acte”, spune Angelica Spătaru, administratorul magazinului Angy Market.
De o lună de zile cei aproape 1.800 de săteni din Giarmata Vii nu mai au factor poștal. Prima măsură luată de conducerea Oficiului Județean de Poștă Timișoara, împreună cu primăria a fost să deschidă Căminul Cultural două zile pe lună, pentru distribuirea pensiilor și a ajutoarelro de șomaj. Scrisorile trebuiau aduse de factorii poștali din comuna învecinată, de două ori pe săptămână. Asta nu s-a întâmplat niciodată. ”Am abonament la ziar, la Renașterea Bănățeană,deși publicația apare zilnic eu nu am primit niciun număr luna aceasta. M-am și supărat că am plătit abonamentul degeaba”, declară Silvius Lombrea.
Cea mai mare problemă e a facturilor. Neprimindu-le acasă oamenii riscă să nu le achite la timp și să le fie sistate anumite servicii. Oamenii de afaceri din Giarmata Vii sunt siderați. ”Am auzit și eu că avem așa-zisă cutie poștală la magazin. Vă dați seama că toate facturile mele, pe casă și firmă, ajung într-o cutie la magazin. Mi se pare penibil. Sunt oameni care nu gândesc. Corespondența are regim special, iar eu risc să mă trezesc cu utilitățile tăiate că nu știam că am de ridicat corespondența dintr-o cuti