Doi dintre proaspeţii aleşi în Camera Deputaţilor au marcat în primele luni de mandat mai multe iniţiative decât politicienii cu vechime. Cap de afiş este tocmai Cătălina Ştefănescu, cel mai tânăr membru în Camera Deputaţilor. Rămâne de văzut însă câte dintre propuneri se vor materializa în legi.
O analiză asupra activităţii parlamentare arată că deputaţi cu experienţă, precum Bogdan Niculescu Duvăz sau Viorel Hrebenciuc, nu erau prea dedicaţi la începutul activităţii lor, dacă facem o comparaţie cu tânăra generaţie abia “unsă” la Camera Deputaţilor.
Astfel, cea mai controversată politiciană, Cătălina Ştefănescu, 24 de ani, despre care s-a spus că ar fi protejata lui Liviu Dragnea (foto), a făcut 13 propuneri legislative, după numai şase luni de activitate în Parlament.
Asta, în timp ce Bogdan Niculescu Duvăz a avut în primii patru ani de mandat doar şase propuneri. Pesedista Gabriela Podaşcă, altă deputată la primul mandat, a avut opt propuneri legislative în şase luni de când este în Parlament. Prin comparaţie, Viorel Hrebenciuc a avut doar patru propuneri legislative în primii ani de activitate.