Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Transfer pe ultima sută de metri: Ene a semnat cu „U" şi va debuta azi, contra lui Dinamo

Publicat in Ziua de Cluj, joi 22 august 2013 ·

Universitatea Cluj a renunţat la cinci jucători într-o săptămână, însă ieri a făcut şi un transfer în ofensivă. Atacantul Marius Ene, ultima dată la Corona Braşov, ar putea debuta chiar azi, contra lui Dinamo.

Cu doar trei goluri marcate în cele cinci partide din acest sezon, unul fiind un autogol al adversarilor, Universitatea şi-a adus întăriri în compartimentul ofensiv. După ce marţi a renunţat la Roy Odiaka, Ionel Ganea s-a înţeles ieri cu Marius Ene (31 de ani), fostul atacant al nou-promovatei Corona Braşov, care semnat deja contractul cu „şepcile roşii". Atacantul ar putea debuta chiar în această seară pentru noua echipă în partida din „Ştefan cel Mare", cu Dinamo Bucureşti. Meciul va începe la ora 21:30, în idrect la Digisport, şi live-text pe ziuadecj.ro.

Noua achiziţie a Universităţii a bifat cinci meciuri în acest sezon pentru Corona Braşov şi a reuşit chiar să marcheze o dată, în partida cu Astra (2-5), ceea ce-l face mai prolific decât Cătălin Dedu. Titularul din avanposturile Universităţii nu are nici un gol în cele 19 meciuri bifate pentru „U". De altfel, ultimul său gol marcat datează de acum mai bine de doi ani. Marius Ene este o mai veche cunoştinţă a „Şepcilor roşii", el reuşind să înscrie contra lui „U" în urmă cu mai mulţi ani, pe vremea când evolua la FC Drobeta. În carieră, atacantul a mai trecut pe la FC Naţional sau Farul Constanţa, iar în sezonul trecut a marcat nouă goluri pentru Corona Braşov, în eşalonul secund. Antrenorul Ionel Ganea spune că jucătorul face parte din planurile sale pentru partida din această seară. Mai mult, tehnicianul „studenţilor" anunţă noi transferuri pentru săptămâna următoare. „Ene e un atacant care ne poate ajuta, îl cunosc foarte bine şi mă bucur că l-am adus. Aşa cum am mai spus, mai avem nevoie de jucători, iar săptămâna viitoare vor mai veni fotbalişti la echipă. Ne organizăm din mers. Eu sunt

Articolul in Ziua de Cluj >>

Citeste si top 10 stiri de azi

România a intrat în Programul Visa Waiver. Precizări MAI

Ziua Constanta acum 7 ore
La 10 ianuarie 2025, secretarul pentru securitate internă al Statelor Unite ale Americii, Alejandro MAYORKAS, a anunțat includerea României în Programul Visa Waiver, în cadrul unei ceremonii care a avut loc la Washington. Apartenența României la Pr

Imagini cu atacatorul din New Orleans trăgând în poliţie înainte ca agenţii să îl împuşte mortal – VIDEO

HotNews acum 4 ore
Bărbatul care a ucis 14 persoane în atacul din noaptea de Anul Nou de la New Orleans a tras în poliţie din interiorul camionetei sale, ascuns sub airbag, înainte ca agenţii să îl împuşte mortal, arată imagini filmate cu camerele de corp ale poliţişt

Consulatul României la Los Angeles, evacuat din cauza incendiilor din zonă, anunță Ministerul de Externe

Libertatea acum 6 ore
Ministerul condus de Emil Hurezeanu a transmis vineri, 10 ianuarie, că, din cauza evoluţiei imprevizibile a incendiilor, autorităţile americane au cerut evacuarea clădirii Consulatului General al României la Los Angeles.

UPDATE - Donald Trump, sentinţă de eliberare necondiţionată în dosarul Stormy Daniels. Preşedintele ales scapă de închisoare şi amendă, dar anunţă că va face apel

News.ro acum 10 ore
Judecătorul Juan Merchan, care judecă dosarul în care preşedintele ales al SUA a fost găsit vinovat pentru 34 de acuzaţii de fraudă fiscală în cazul cunoscut sub numele de „Stormy Daniels”, după numele unei vedete porno către care ar fi făcut plăţi

Ursula von der Leyen a fost internată în spital timp de o săptămână din cauza pneumoniei

HotNews acum 5 ore
Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a fost internată în spital timp de o săptămână din cauza pneumoniei, a declarat vineri o purtătoare de cuvânt, clarificând pentru prima dată gravitatea bolii sale, scrie News.ro citând POLITICO. „P

Cutremur în România într-o zonă neobișnuită. Ce magnitudine a avut seismul

Ziare.com acum 8 ore
Un cutremur cu magnitudinea 3,4 s-a produs vineri după-amiază, 10 ianuarie, la ora locală 15:49, în zona seismică Vrancea, județul Prahova, potrivit informațiilor publicate de Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INC

SUA strică învestirea lui Nicolas Maduro anunțând o recompensă de 25 de milioane de dolari pentru arestarea liderului venezuelean

Libertatea acum 8 ore
SUA au anunţat o recompensă de 25 de milioane de dolari pentru informaţii care duc la arestarea liderului venezuelean Nicolás Maduro, care a depus jurământul vineri pentru un al treilea mandat de şase ani ca „președinte”, în urma unor alegeri marcat

Gică Hagi a auzit că Gigi Becali insistă pentru Denis Alibec și a reacționat: „De asta depinde”

Gazeta Sporturilor acum 7 ore
Gică Hagi (59 de ani) a reacționat cu privire la un posibil transfer al atacantului Denis Alibec (34) la FCSB. Aseară am avut puțin ghinion, Gustavo s-a accidentat puțin la gleznă.

Preşedinta Comisiei Europene nu a fost invitată la învestirea lui Donald Trump. Doar doi lideri din UE vor face probabil deplasarea la Washington

News.ro acum 5 ore
Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Layon, nu a primit nicio invitaţie pentru a participa la ceremonia de învestire a preşedintelui ales Donald Trump la Washington, pe 20 ianuarie, a declarat vineri o purtătoare de cuvânt a executivului eur

Premierul unei țări UE, cuvinte grele la adresa lui Zelenski: „Uneori sunt sătul de el. Merge prin Europa și cere pomană”

HotNews acum 8 ore
Premierul slovac Robert Fico l-a comparat vineri pe preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski cu un cerşetor care „merge prin Europa şi cere pomană”, afirmând că s-a săturat de el, mai ales că Slovacia este afectată de decizia Ucrainei de a opri tra

Vremea

București
acum

sâm.

2°/6°
dum.

1°/4°
lun.

-0°/4°
mar.

-1°/2°
Iasi
acum

sâm.

1°/6°
dum.

0°/5°
lun.

-2°/1°
mar.

-3°/1°
Constanta
acum

sâm.

3°/9°
dum.

2°/5°
lun.

2°/4°
mar.

0°/2°
Cluj-Napoca
acum

-4°
sâm.

-4°/2°
dum.

-2°/1°
lun.

-3°/0°
mar.

-5°/-0°
Timisoara
acum

-2°
sâm.

-2°/4°
dum.

-1°/3°
lun.

-2°/4°
mar.

-2°/3°