- Social - nr. 163 / 22 August, 2013 Decesul prematur al autointitulatului rege al tiganilor, Florin Cioaba, mi-a readus in memorie amintiri din Piatra Neamt, din anul 1941, an premergator declansarii razboiului in Rasarit, cand armata romana si cea a Werhmahtului german erau amplasate in judetele limitrofe Basarabiei si Bucovinei. Trenul maresalului Antonescu era garat pe valea Bistritei, pe un teren al fabricii de hartie, langa un teren sportiv, pe care ne adunam noi, copiii din cartier, dar si cei ai tiganilor corturari, saraci si ca vai de ei, iar soldatii maresalului ne dadeau mancare ramasa din cazanele popotei ofiterilor. Trenul era pazit cu artilerie antiaeriana si avea legaturi telegrafice directe cu marile unitati si cu cele ale germanilor, aflate la Slanic Moldova, pe Valea Trotusului, in cladirea senatorului Racovita, unde se afla si generalul german Friessland. De pe atunci, am retinut numele unui copil, Pol Stanescu. Dupa razboi, prin anul 1968, fiind in control ISCIR la fabrica de celuloza din Piatra Neamt, am descoperit ca documentele unor instalatii nu erau prea corecte. Inginerul-sef m-a scos din incinta fabricii si m-a dus pe un teren, unde era amplasat un cort mare, cu telefon la usa. Inauntru erau zeci de tigani ciocanari in tabla si mi l-a recomandat pe bulibasa lor, Paul Stanescu, cu care executa unele piese pentru utilaje. Domnul Paul avea un musafir de la Sibiu, frumos imbracat si respectuos la vorba. Era domnul Ion Cioaba, tatal lui Florin Cioaba. L-am intrebat pe domnul Stanescu de ce il cheama Paul si nu Pol, asa cum stiam eu. A facut ochii mari de surpriza. I-am amintit despre copilarie, despre terenul de sport de langa statul major al lui Antonescu, despre cum a scapat de deportarea tiganilor in Transnistria, la Bug, si despre cum se mai plangeau tiganii care s-au intors de acolo. M-a strans in brate si a inceput sa planga, m-a invitat