Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Un fan al trupei The Beatles vrea să îl cloneze pe John Lennon

Publicat in Gandul, joi 22 august 2013 ·

Medicul stomatolog Daniel Zuk, un fan al trupei The Beatles, a anunţat că intenţionează să îl cloneze pe John Lennon, folosind ADN-ul extras dintr-un dinte al legendarului cântăreţ britanic asasinat în 1980, informează site-ul revistei New Musical Express.

Daniel Zuk a cumpărat un dinte al cântăreţului John Lennon, cu 20.000 de lire sterline (23.400 euro), la o licitaţie organizată în 2011.

"Dacă oamenii de ştiinţă cred că pot să cloneze mamuţi, atunci John Lennon ar putea fi următorul pe listă. Ar fi extraordinar să pot să spun că am avut şi eu un mic rol în readucerea la viaţă a unuia dintre cele mai mari staruri rock din lume", a spus Daniel Zuk pentru tabloidul The Sun.

"Sunt nerăbdător şi extaziat de posibilitatea că vom fi capabili să realizăm o secvenţiere genetică completă a ADN-ului lui John Lennon şi sper că asta se va petrece cât mai curând. Mulţi dintre fanii trupei The Beatles îşi amintesc şi acum cu exactitate locul în care se aflau atunci când au aflat că John Lennon a fost împuşcat. Sper că ei vor apuca să trăiască în ziua în care se va anunţa că el (John Lennon, n.r.) a primit o a doua şansă", a adăugat stomatologul.

Daniel Zuk, care locuieşte în oraşul Edmonton din Canada, a cumpărat acel dinte de la fiul fostei menajere a lui John Lennon, Dot Jarlett, care a decis să îl păstreze după ce renumitul cântăreţ suportase o extracţie dentară la sfârşitul anilor 1960.

Paul McCartney, John Lennon, George Harrison şi Ringo Starr au format trupa The Beatles, unul dintre cele mai faimoase şi de succes grupuri din istoria muzicii rock, având la activ peste 1,1 miliarde de discuri vândute în lumea întreagă.

Medicul stomatolog Daniel Zuk, un fan al trupei The Beatles, a anunţat că intenţionează să îl cloneze pe John Lennon, folosind ADN-ul extras dintr-un dinte al legendarului cântăreţ britanic asasinat în 1980, informeaz

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

România nu va participa la reuniunea convocată de Macron la Paris, a anunțat Cristian Diaconescu. Cum motivează absența țării noastre de la discuțiile despre „securitatea europeană”

HotNews acum o ora
Cristian Diaconescu, consilier prezidențial pentru apărare și siguranță națională, a declarat, dumincă seară, că România nu va lua parte la reuniunea pe care a convocat-o președintele francez Emmanuel Macron, luni, la Paris, pentru discuții despre s

SuperLiga: FCSB a urcat pe primul loc, după victoria cu Gloria Buzău

HotNews acum o ora
FCSB s-a impus pe terenul echipei Gloria Buzău, scor 2-0, într-o partidă disputată în etapa cu numărul 27 din SuperLiga. Din cauza ninsorii abundente, startul partidei din Crâng a fost amânat, însă meciul a început cu 15 minute mai târziu decât era

STB: Autobuzele nu vor mai circula până miercuri pe linia de tramvai, pentru a preveni alunecările pe șine, din cauza vremii

G4Media acum 3 ore
Autobuzele nu vor mai circula până miercuri pe calea de rulare a tramvaielor pentru a preveni dificultăţile la frânare cauzate de alunecare pe şinele de tramvai, pe fondul avertizărilor meteorologice din Capitală, a anunţat, duminică seara, Societat

Vreme rece și ninsori în București. Strat de zăpadă de 12 centimetri. Meteorologii au emis o nouă prognoză specială pentru Capitală

HotNews acum 2 ore
Meteorologii au emis, duminică seară, o nouă prognoză specială pentru Bucureşti, avertizând că până miercuri dimineaţă vremea va fi rece, va ninge, iar stratul de zăpadă depus va atinge 12 centimetri grosime. Potrivit Administraţiei Naţionale de Met

Marcel Ciolacu anunţă că de săptămâna viitoare Cazinoul din Constanţa va fi deschis publicului: „Mă bucur imens că încă un obiectiv pe care l-am început când eram vicepremier acum îl finalizez când sunt prim-ministru” VIDEO

News.ro acum 4 ore
Premierul Marcel Ciolacu anunţă că săptămâna viitoare se termină, după cinci ani, refacerea Cazinoului din Constanţa, iar „superba clădire” va putea fi vizitată în sfârşit de către public. Anunţul a fost făcut chiar de Ciolacu, care a postat pe TikT

„Un semnal foarte prost pentru noi”. Nicușor Dan, solicitare pentru președintele Bolojan și ministrul Hurezeanu

HotNews acum 4 ore
Președintele interimar al României, Ilie Bolojan, și ministrul român de Externe, Emil Hurezeanu, au „obligația să obțină un loc la masa discuțiilor de la Paris”, convocate de urgență de Emmanuel Macron, pentru a discuta despre „securitatea european

Serie A: Parma a cedat din nou, 0-1 cu AS Roma. Dennis Man a fost înlocuit în minutul 35

News.ro acum o ora
Echipa italiană AS Roma a învins duminic, în deplasare, scor 1-0, gruparea Parma, în etapa a 25-a din Serie A. Românul Dennis Man a fost înlocuit în minutul 35. La Parma, oaspeţii au primit penalti în minutul 29, dar după verificarea VAR, lovitura d

NBC News: Cum impulsionează Elon Musk politica de extremă-dreapta din întreaga lume / Influenţa globală a miliardarului / Pe listă se află şi România

News.ro acum o ora
Miliardarul Elon Musk a încurajat mişcările politice, politicile şi administraţiile de dreapta în cel puţin 18 ţări, în cadrul unei campanii globale de reducere a imigraţiei şi de limitare a reglementării afacerilor, potrivit unei analize a activită

UE pregătește restricții la importuri pentru a-și proteja fermierii. Produse din SUA, primele vizate

Ziare.com acum 4 ore
Bruxelles-ul vrea reguli mai stricte pentru produsele agricole importate Uniunea Europeană ia în considerare impunerea unor restricții mai dure la importurile de produse alimentare care nu respectă standardele europene, o decizie ce ar putea duce la

Marius Tucă Show începe luni, 17 februarie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: H.D. Hartmann

Cancan acum 2 ore
Invitatul zilei este H. D. Hartmann, profiler și analist. Emisiunea o puteți urmări pe canalul de YouTube Gandul și live pe TikTok ”Tineți aproape!”

Vremea

București
acum

-4°
dum.

-4°/-0°
lun.

-3°/-1°
mar.

-3°/-0°
mie.

-5°/-0°
Iasi
acum

-6°
lun.

-6°/1°
mar.

-4°/2°
mie.

-3°/2°
joi

-4°/-0°
Constanta
acum

-3°
lun.

-3°/3°
mar.

2°/3°
mie.

1°/3°
joi

-1°/2°
Cluj-Napoca
acum

-5°
lun.

-5°/1°
mar.

-4°/1°
mie.

-5°/1°
joi

-5°/0°
Timisoara
acum

-1°
dum.

-2°/2°
lun.

-2°/3°
mar.

-3°/3°
mie.

-4°/3°