Două probe duc la oribila ipoteză că pastorul este cel care şi-a înjunghiat fiul de 9 ani după care şi-a luat viaţa. Familia crede că bănuiala este o prostie Sursa: MPONLINE.RO
1 /.
Poliţiştii şi procurorii din Satu Mare nu au găsit nici o probă sau indiciu care să ducă spre un asasin în cazul morţii prin înjunghiere a pastorului Adrian Blaga şi al fiului său, Timotei, aşa că iau în calcul ca bărbatul să-şi fi ucis copilul şi apoi să se fi sinucis.
Reamintim că, în urmă cu două săptămâni, bistriţeanul şi băiatul său au fost găsiţi morţi, lângă satul sătmărean Aciua, în dubiţa familiei. Cei doi aveau gâtul tăiat şi prima ipoteză a anchetatorilor a fost că au fost ucişi cu bestialitate pentru a-i fura lui Adrian Blaga o sumă de bani pe care acesta o scosese în ziua respectivă de la bancă.
Familia Blaga: "Este o mare prostie"
Varianta ca pastorul să-şi fi ucis fiul şi apoi să se fi sinucis este susţinută de două probe importante susţin anchetatorii. Mai întâi, pastorul trăia când maşina a fost incendiată - în plămâni s-au găsit urme de la fum. Apoi, pe arma crimei, un cuţit, au fost găsite amprentele sale.
Pentru moment anchetatorii se feresc să facă publică această concluzie preliminară. "Vă daţi seama cum ar fi să ieşim acum să spunem că omul şi-a omorât, de fapt, copilul şi s-a sinucis fără să fim 100% siguri? Luăm în calcul şi această variantă, dar nu ne putem pronunţa până nu avem toate elementele clare", spun surse judiciarei contactate de EVZ.
În replică, reprezentanţii familiei speră ca anchetatorii să nu ia prea în serios această variantă. "Mi se pare o mare prostie. Nu pot să cred că se gândesc la aşa ceva. Nu a existat niciun incident între tată şi copil. Nu are cum să fie vorba de aşa ceva", ne-a spus un nepot al lui Adrian Blaga.