Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Viceprimarul Stoia anunță descoperirea unei parcări subterane în zona centrală a Timișoarei

Publicat in Press Alert, joi 22 august 2013 ·

Autorităţile locale au descoperit din întâmplare o parcare subterană veche de 50 de ani, construită în spatele blocurile turn de pe bulevardul Dragalina. Reprezentanţii Primăriei Timişoara habar nu aveau de existenţa ei, dar acum că au găsit-o au de gând să o transforme într-o parcare subterană modernă, iar garajele care au fost ridicate deasupra construcţiei de către locatari vor fi demolate. Viceprimarul Traian Stoia ne-a declarat că “sunt 20 de garaje, iar în mijloc mai este loc de încă zece, după ce-o să dărâmăm structura garajelor ridicate ulterior. Se mai pot realiza încă 100 de locuri de parcare pe banii Primăriei şi vom percepe un preţ modic locatarilor pentru ridicarea lor”. Mai mult, viceprimarul Timişoarei a descoperit deasupra parcării subterane şi un teren de sport, care spune că ar putea deveni un teren de fotbal, handbal sau tenis. Dar Traian Stoia nu vrea să ia nicio decizie până nu se consultă cu arhitecţii din Primărie ca să elaboreze un proiect.

Tot în urma verificărilor pe teren a spaţiilor, Traian Stoia a descoperit că subsolurile clădirilor istorice din Piaţa Victoriei sunt un adevărat focar de infecţie. “Am verificat blocurile din zona 0 şi am descoperit o catastrofă, un focar de infecţie chiar în subsolul clădirilor superbe din centrul oraşului. De asemenea, sunt o mulţime de construcţii ilegale, tot în Piaţa Victoriei”, ne-a spus viceprimarul Timişoarei.

Autorităţile locale au descoperit din întâmplare o parcare subterană veche de 50 de ani, construită în spatele blocurile turn de pe bulevardul Dragalina. Reprezentanţii Primăriei Timişoara habar nu aveau de existenţa ei, dar acum că au găsit-o au de gând să o transforme într-o parcare subterană modernă, iar garajele care au fost ridicate deasupra construcţiei de către locatari vor fi demolate. Viceprimarul Traian Stoia ne-a declarat că “sunt 20 de garaje, iar

Articolul in Press Alert >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un elev din București este cercetat de FBI. A aderat la o rețea internațională care își propune "prăbușirea actualei ordini mondiale" și distrugerea societății civilizate

Ziare.com acum 2 ore
Biroul Federal de Investigații (FBI) al Statelor Unite ale Americii a declanșat o amplă anchetă internațională care vizează "o rețea globală de persoane", din care fac parte inclusiv minori. Obiectivele declarate public ale grupării, care activează

Oscar 2025 | Lista completă a câștigătorilor

Wall-Street.ro acum o ora
Filmul "Anora" a fost marele câştigător al celei de-a 97-a gale de decernare a premiilor Oscar, unde această peliculă regizată de cineastul Sean Baker a câştigat cinci trofee, inclusiv la categoria "cel mai bun lungmetraj", scrie Variety, preluat de

A început Postul Paştelui 2025. Patriarh: Nu postim pentru a fi văzuţi sau lăudaţi de oameni

Mediafax acum 3 ore
Luni a început Postul Paştelui, cel mai lung şi mai aspru dintre posturi, care îi pregăteşte pe creştini de cea mai importantă sărbătoare, Învierea Domnului. „Nu postim pentru a fi văzuţi sau lăudaţi de oameni, ci postim ca să‑L iubim mai mult pe Du

Pentagonul dispune o întrerupere a operaţiunilor cibernetice împotriva Rusiei

Mediafax acum o ora
Această întrerupere intervine în contextul în care Donald Trump realizează o apropiere istorică de Moscova, iniţiată în jurul războiului din Ucraina. După ce a fost unul dintre principalii susţinători ai Kievului împotriva agresiunii ruse, Washingto

Primăria Capitalei schimbă numele a 91 de stații STB. Explicația dată de Nicușor Dan și LISTA cu noile denumiri

HotNews acum 2 ore
Un număr de 91 de stații ale Societății de Transport București vor primi denumiri noi, mai precise, care reflectă zonele unde sunt amplasate, a anunțat primarul general Nicușor Dan. Modificările vor fi implementate de Asociația de Dezvoltare Interco

Video Gestul de recunoștință făcut de Sebastian Stan pentru mama sa, la gala Premiilor Oscar. Georgeta Orlovschi: „Nu aș putea fi mai mândră”

Adevarul acum o ora
Sebastian Stan a primit o nominalizare la Premiile Oscar pentru Cel mai bun actor cu rolul lui Donald Trump din „The Apprentice". Premiul a fost, însă, câștigat de Adrien Brody pentrul rolul jucat în „The Brutalist".

Călin Georgescu ajunge luni în faţa judecătorilor, după ce a contestat controlul judiciar

Adevarul acum o ora
Călin Georgescu este aşteptat luni la sediul Judecătoriei Sectorului 1, unde a depus în urmă cu câteva zile o contestaţie la măsura controlului judiciar, în dosarul în care este cercetat penal pentru şase infracţiuni, printre care instigare la acţiu

Tragedie în Pitești. O femeie a murit după ce a căzut de la etajul 3 al unui imobil

Ziare.com acum o ora
O femeie de 45 de ani a murit luni dimineaţă, 3 martie, după ce ar fi căzut de la etajul al treilea al unui imobil din municipiul Piteşti, zona Craiovei. Polițiștii au întocmit un dosar penal. „În dimineaţa zilei de luni, 3 martie, poliţiştii piteşt

Zelenski susține că încă este pregătit să semneze acordul privind mineralele rare ale Ucrainei

Ziare.com acum 3 ore
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski şi-a reiterat duminică, 2 martie, disponibilitatea de a semna acordul asupra mineralelor negociat cu Statele Unite, dar care nu a putut fi semnat după disputa sa de vineri cu Donald Trump, relatează AFP. „Ac

Trump a invitat la Casa Albă un ostatic israelian eliberat de Hamas

Mediafax acum 3 ore
Sharabi, care a fost eliberat din Gaza după 16 luni de captivitate, ar urma să se întâlnească marţi cu Trump, alături de alţi ostatici eliberaţi, după ce preşedintele american l-a văzut descriind la televiziunea israeliană înfometarea severă şi viol

Vremea

București
acum

lun.

1°/8°
mar.

2°/12°
mie.

4°/14°
joi

6°/16°
Iasi
acum

lun.

0°/8°
mar.

2°/13°
mie.

4°/16°
joi

7°/18°
Constanta
acum

lun.

2°/6°
mar.

3°/10°
mie.

5°/12°
joi

6°/13°
Cluj-Napoca
acum

lun.

-0°/7°
mar.

1°/11°
mie.

2°/13°
joi

4°/15°
Timisoara
acum

lun.

1°/10°
mar.

2°/12°
mie.

4°/16°
joi

6°/17°