Mesajul a fost trimis. Multumesc!

VOLEI – Sperante de medalie pentru Stiinta Explorari Baia Mare, in sezonul 2013-2014 (VIDEO)

Publicat in eMaramures, joi 22 august 2013 ·

Vezi

Cu doua luni inainte de debutul noului sezon competitional, echipa de volei masculin Stiinta Explorari Baia Mare isi face planurile pentru campionat. Transferurile efectuate, dar si modul in care s-au pregatit voleibalistii pana acum, ii fac pe oficialii clubului sa spere intr-un sezon mai bun, la finalul caruia echipa baimareana sa obtina o clasare pe podium.

Stiinta Explorari a reusit in aceasta perioada sa transfere doi jucatori importanti din campionatul intern, reusind astfel sa acopere posturile deficitare. Cei doi voleibalisti sunt jucatori de perspectiva, iar presedintele clubului baimarean a declarat ca se aflau in atentia Stiintei Explorari de mai multa vreme.

„In primul rand eu ma bucur ca cei doi, ma refer la Moisa si Suson, au hotarat sa joace la noi. Sunt doi jucatori foarte buni, pe care eu ii doream din perioada cand erau cadeti. Ma bucur ca au hotarat sa joace la noi, sunt jucatori de lot national, Moisa este ridicatorul lotului national si cred ca ne vor ajuta foarte mult “, a aratat Traian Rad, presedintele Stiinta Explorari Baia Mare.

In aceasta perioada jucatorii se antreneaza pe plan local, urmand ca din luna septembrie Stiinta Explorari sa participe la patru turnee de pregatire, la Dej, Zalau, in Ungaria si la Cupa Explorari.

Traian Rad Taut spera ca in acest sezon echipa sa joace cat mai bine si poate chiar sa egaleze performanta din sezonul 2010-2011, atunci cand baimarenii au fost vicecampionii Romaniei.

„Eu zic ca jucatorii sunt mai buni decat cei pe care i-am avut in campionatul trecut, dar, dupa cum se stie, echipa noastra este imprevizibila. Sper sa ne clasam in primii 4, poate chiar mai bine mai bine, si sa castigam o medalie “, a incheiat Traian Rad.

Pana la incheierea perioadei de transferuri, Stiinta Explorari mai are in vedere aducerea unui tragato

Articolul in eMaramures >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ambasadorul Rusiei la București a fost internat de urgență în noaptea de Revelion. Vladimir Lipaev și-a pierdut cunoștința

Libertatea acum 48 minute
Ambasadorul Rusiei la Bucureşti, Vladimir Lipaev, a ajuns la spital în noaptea de Revelion. Acesta s-a simțit rău, și-a pierdut cunoștința și o ambulanță SMURD l-a dus la Floreasca.

Rusia a lansat un atac cu drone asupra Kievului în noaptea de Anul Nou

News.ro acum 40 minute
Rusia a lansat un atac cu drone asupra capitalei ucrainene Kiev, miercuri dimineaţă, rănind cel puţin trei persoane şi deteriorând clădiri în două districte, au declarat oficialii oraşului, potrivit Reuters. Exploziile s-au auzit la scurt timp după

Un nou pas în ancheta privind tragedia aviatică din Coreea de Sud. Au fost extrase primele date din una dintre cutiile negre

Ziare.com acum o ora
Anchetatorii care lucrează la prăbuşirea avionului Jeju Air, care a provocat moartea a 179 de persoane în Coreea de Sud, au extras primele date din una dintre cutiile negre ale Boeingului 737-800, a anunţat miercuri, 1 ianuarie, un oficial guvername

Tradiții și obiceiuri de Sfântul Vasile. Ce este bine să faci?

Ziua Constanta acum 42 minute
În ziua de Sfântul Vasile cel Mare, există tradiții și obiceiuri străvechi care spun că este benefic să verşi puțin vin pe masă, să spargi un pahar alb, să răstorni cutia de chibrituri sau să dai de pomană unui om sărac. În felul acesta, vei atrage

De la 1 ianuarie 2025 Polonia preia preşedinţia Consiliului Uniunii Europene

Ziua Constanta acum 29 minute
Polonia preia preşedinţia rotativă a Consiliului Uniunii Europene la 1 ianuarie 2025 pentru o perioadă de şase luni (ianuarie-iunie 2025). Acest stat a mai deţinut preşedinţia Uniunii în 2011. Evenimentul de deschidere oficială a preşedinţiei polone

Video Marcel Ciolacu s-a tatuat în noaptea de Anul Nou. Mesajul care apare pe mâna premierului

Adevarul acum 36 minute
Cu puțin timp înainte de 12 noaptea, premierul Marcel Ciolacu a avut un ultim mesaj pe anul 2024 pentru cetățeni. Șeful Guvernului a transmis un videoclip în care apare tatuat pe mâna sa textul „Nu se mărește TVA-ul”. 

Mesajul Patriarhului pentru 2025: "Să privim cu încredere şi speranţă, dar şi cu responsabilitate şi gravitate, fiecare clipă"

Ziare.com acum 44 minute
Biserica ne îndeamnă să trăim fiecare clipă a vieţii cu încredere şi speranţă, dar şi cu responsabilitate şi seriozitate, a transmis miercuri, 1 ianuarie, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Daniel, îndemnându-ne să ne rugăm pentru pacea între pop

A fost identificată femeia arsă de vie într-un metrou din New York. Criminalul a privit-o până a murit

Ziare.com acum o ora
Femeia care a murit după ce a fost incendiată în metroul din New York la începutul acestei luni a fost identificată ca fiind Debrina Kawam, 57 de ani, din Toms River, New Jersey, a anunţat marţi biroul medicului legist din New York, transmite Reuter

Concertele anului 2025 la Bucureşti

G4Media acum 2 ore
Artişti renumiţi din toate genurile muzicale, din ţară şi din afară, vor urca în 2025 pe scenele bucureştene, oferind publicului momente de neuitat, transmite Agerpres. Matteo Bocelli, Richard Clauyderman, Proconsul, Irina Rimes, Holograf, Mircea Ba

Cătălin Predoiu, la intrarea în Spaţiul Schengen: Prin intrarea în Spaţiul Schengen, integrarea în Uniunea Europeană a României este deplină şi irevocabilă/ Uniunea Europeană este rămâne un proiect viabil, un proiect cu viitor

News.ro acum 9 ore
Ministrul Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, a afirmat, în noaptea de marţi spre miercuri, la evenimentul organizat cu ocazia intrării României în Spaţiul Schengen şi cu graniţele terestre, că ”prin intrarea în Spaţiul Schengen, integrarea în Uniu

Vremea

București
acum

mie.

2°/9°
joi

3°/9°
vin.

4°/9°
sâm.

2°/6°
Iasi
acum

mie.

2°/9°
joi

3°/12°
vin.

1°/9°
sâm.

-1°/3°
Constanta
acum

mie.

3°/10°
joi

6°/11°
vin.

6°/11°
sâm.

3°/7°
Cluj-Napoca
acum

-3°
mie.

-3°/5°
joi

-0°/5°
vin.

-1°/4°
sâm.

-2°/2°
Timisoara
acum

-2°
mie.

-2°/6°
joi

1°/7°
vin.

1°/5°
sâm.

-1°/3°