În decembrie 2009 Traian Băsescu l-a decorat pe Laszlo Tokes cu Ordinul Național Steaua României în grad de cavaler, "în semn de mare apreciere a curajului şi demnităţii de care a dat dovadă, declanşând, prin exemplu personal, revolta istorică a poporului român împotriva dictaturii comuniste". În ultimii 3 ani am refuzat să public cel puțin 5 articole care dădeau în Laszlo Tokes folosind cuvintele Securității. Acea Securitate care, încă din primele zile ale întâmplărilor de la Timișoara, i-a explicat lui Ceaușescu faptul că la mijloc e mâna serviciilor străine. Ceea ce Ceaușescu ne-a explicat nouă, la singura oră de prime-time pe care o aveam pe vremea aia. Și nu l-am crezut. Sau, poate, unii l-au crezut. Dar cei mai mulți nu l-au crezut. Și au ieșit în stradă și s-au expus unor gloanțe, reale sau imaginare. Și Ceaușescu n-a mai fost. Și a fost bine, o vreme. Și după aia a fost rău, și greu, și complicat. Și atunci cineva a început să spună că totul se trage de la Tokes. Era, chiar dacă nu asta doreau, o recunoaștere a rolului pe care Tokes l-a avut în revoluție. Dar ei nu voiau decât să-l toace, să-l marcheze, să ne spună că răul suprem în România este Laszlo Tokes. Și Doina Cornea. Și Corneliu Coposu. Și Regele Mihai. Și Ion Rațiu. Și “boșorogii fără dinți” care vor să fie președinți. Anii au trecut, integrarea în NATO și UE au îndepărtat - pentru perioada apartenenței, cel puțin - pericolul rectificării granițelor. Nimeni nu vorbește serios despre separatism, unionism, altă Românie, altă Ungarie, altă Basarabie. Politicienii care fac asta ne cred proști, cred că nu știm că, de fapt, sub umbrela UE, pericolul de a “pierde Transilvania” nu există. Mă rog, ei încearcă. Treaba lor. Treaba noastră e să vă spunem că suntem luați peste picior. Dar problema Tokes e o problemă aparte. Securitatea, care n-a dispărut în sânge, așa cum ar fi trebuit, în 1989, nu l-a