Viaţa omului pe pământ este marcată de moarte. Ea are un început şi un sfârşit. Dar viața este, cu siguranță, și prea scurtă. Banii și toate celelalte bogății nu mai au nicio importanță în momentul în care pierzi în mod tragic o rudă apropiată. Ieri (joi) a fost o zi agitată, deși de dimineață părea a fi cu totul altfel. Vestea că mama Monicăi Gabor a decedat după ce o bucată dintr-o stâncă de lângă Peștera Polovragi i-a căzut în cap, părea ireală. A trebuit să o verificăpm din mai mult de trei surse ca să ne convingem că la noi în Gorj s-a întâmplat tragedia. Oricât de străină mi-ar fi cea care a decedat în mod atât de dramatic, nu pot să nu simt părere de rău pentru fiicele sale, pentru pierderea lor și pentru viața acestei mame, care s-a dus prea devreme. Moartea vine mereu prea devreme. Personal mi-e teamă să mă gândesc la momentul în care totul se va sfârși. Nu m-am gândit niciodată cu seriozitate la moartea mea sau la a celor dragi. Când îți mor cei dragi, nu mai contează nimic altceva. Nimic nu poate lua locul celor pe care îi pierzi, iar dorul și durerea pe care le simțim nu se prea pot descrie în cuvinte.
Asemenea evenimente tragice ar putea fi evitate, poate, dacă la fața locului autoritățile ar fi pus mai multe semne de avertizare, poate dacă și noi, ca turiști, când mergem în astfel de locuri periculoase, am ține cont de avertizări… am fost și eu în câteva excursii și am trecut pe lângă semne de avertizare („Atenție! Cad pietre!”) și nu le-am luat în seamă. Probabil așa a făcut și doamna Bulai. Un moment de neatenție, de ignorare a pericolelor au costat-o viața. Tragic și de necrezut. Așa i-a fost soarta, putem spune, mai ales că în ultimii 40 de ani așa ceva nu s-a întâmplat. Niciun alt turist nu și-a găsit sfârșitul acolo, la nici 50 de metri de Peștera Polovragi.
Nimeni nu scapă morții; fără urmă de îndoială, toți suntem supuși durerii d
