Primesc din partea prietenei Cezara Mucenic, de al cărei ajutor m-am bucurat de cîte ori aveam nevoie de competenţa ei, această scrisoare:

„Mă simt obligată să intervin cu o corectură foarte importantă la ultimul tău articol. S-a produs o confuzie regretabilă, mai ales pentru cei învinuiţi de tine de intenţii «criminale».

Universitatea de Arte (rector, istoric de artă Ruxandra Demetrescu, în 2008, în prezent pictorul Cătălin Bălescu) nu a avut niciodată o intenţie negativă faţă de casa Alex. Scarlat Ghica-Robescu, care a fost şi a rămas monument istoric. După ce au reuşit să o reobţină (fusese dată în 1977 UAP, şi în ea se aflau ateliere de artişti, majoritatea într-o stare deplorabilă, căci ei erau bătrîni, fără bani şi nu puteau să o întreţină), au putut, foarte greu, să o elibereze. Unicul scop a fost şi este restaurarea ei. Eu redactasem din 2007 studiul istoric, în acest scop.

DE ACELASI AUTOR Benisch, Magheru ş.a. Demantelarea sistemului de protecţie a monumentelor istorice De spus încă o dată Încă o barbarie? Pe urmă, în 2008, cu ajutorul şi sub consultanţa Ordinului Arhitecţilor, s-a organizat un foarte interesant concurs de arhitectură, cu tema restaurarea casei, punerea ei în valoare, prin deschiderea spaţiului, pentru a fi vizibilă (casa, într-un stil neoclasic de mare eleganţă, are faţade către ambele străzi) şi construirea, separat de ea, în spaţiile existente, a unor anexe necesare funcţionării UNA, care însă trebuiau să respecte monumentul. Concursul, la care au participat mai multe echipe de tineri arhitecţi, a fost jurizat şi s-a acordat şi un premiu, cu intenţia precisă de a fi pus în operă, intenţie menţinută pînă în prezent, casa Ghica-Robescu fiind destinată să adăpostească Muzeul UNA.

Tabla pe care ai citit-o privea demolarea unor anexe improvizate, construite pe latura de est, în spatele casei Ghica, care erau numai