Scris de Simona Albinaru - Până în prezent la APIA Bihor au fost vizate peste 2.000 de carnete.
31 august este termenul limită până la care cei care beneficiază de renta agricolă aferentă anului 2012 trebuie să se prezinte la centrele judeţene ale Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură pentru vizarea carnetelor de rentier agricol.
Conform legislaţiei în vigoare, pentru vizarea carnetului, rentierul agricol se poate prezenta personal sau prin mandatar, curator ori tutore, în baza unei procuri autentice judecătorească definitivă şi irevocabilă.
În vederea vizării carnetelor de rentă agricolă, rentierul trebuie să prezinte carnetul de rentier agricol, contractul de arendare, actul de identitate în original, document coordonate bancare dar şi decizia de la comisia de expertiză medicală actualizată, pentru gradele de invaliditate I şi II (dacă decizia nu prevede că dosarul este nerevizuibil), în original şi în copie.Prevederi
Renta viageră agricolă încetează la data decesului rentierului. În cazul decesului rentierului, renta datorată acestuia în anul respectiv poate fi încasată de moştenitorii săi, doar dacă, în perioada de vizare, moştenitorii vor depune la APIA carnetul de rentier al defunctului însoţit de mai multe documente.
În cazul în care beneficiarii rentei agricole deţin documente care fac obiectul acordării rentei viagere agricole, prin care se modifică suprafeţele arendate, înstrăinate, dobândite în cursul anului 2012, trebuie să depună o cerere de reanalizare a dosarului, precum şi prezentarea documentelor doveditoare, în original, care vor sta la baza calculării/recalculării rentei viagere agricole pentru anul 2012. Dacă s-a depus cerere de reanalizare a dosarului de rentă viageră agricolă, vizarea este posibilă numai după reanalizarea dosarului şi operarea datelor în sistemul electronic.
„ Pentru a veni în întâmpin