Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Mai stă 4 luni! » Operat din nou la Miami, Chivu nu mai joacă în 2013

Publicat in Gazeta Sporturilor, joi 22 august 2013 ·

A treia intervenţie chirurgicală la degetul doi al piciorului drept, perfect reuşită de data asta, amînă o decizie în privinţa viitorului său la Inter pînă după recuperare

Calvarul lui Chivu se prelungeşte. Fractura la degetul al doilea de la piciorul drept, păţită acum mai bine de un an, l-a trimis din nou la operaţie şi, în cel mai bun caz, va lipsi încă 4 luni! Atît a scris ieri Corriere dello Sport că ar dura recuperarea după intervenţia chirurgicală făcută marţi. Prima perfect reuşită, pentru care fundaşul lui Inter a zburat la Miami, după două fără rezultate!

Cristi ar putea reveni în 2014, iar viitorul său rămîne în ceaţă. "Nimeni nu ştie exact cînd se va reface, însă e sigur că doar în clipa în care va încerca să joace se va lua o decizie. După teste şi garanţii asupra stării fizice, românul şi clubul nerazzurro se vor aşeza la masa tratativelor", a dezvăluit Gazzetta dello Sport. "Ori continuă pînă la finele stagiunii, cînd îi expiră contractul, ori se pune de acord pentru o sumă de lichidare şi spune adio Interului", susţine cotidianul roz.

1.079 de minute a strîns Chivu din 14 partide la Inter în toate competiţiile din sezonul trecut, în care a reuşit un gol

2,2 milioane de euro e salariul anual al lui Chivu la Inter, care i-a propus un milion să rezilieze acordul scadent în vară

Cel mai negru sezon

2 august 2012: Îşi luxează degetul al doilea de la piciorul drept la Split, contra lui Hajduk, în preliminariile Europa League

6 august 2012: Durerile la degetul lovit devin insuportabile, afectîndu-i metatarsianul. Decizia: se operează prima oară!

octombrie 2012: A doua intervenţie la degetul doi, pentru corectarea primei operaţii. Nereuşită

A treia intervenţie chirurgicală la degetul doi al piciorului drept, perfect reuşită de data asta, amînă o decizie în

Articolul in Gazeta Sporturilor >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Nicușor Dan și-a publicat declarația de AVERE. Documentul include și donațiile primite de șeful statului în campania electorală

Gandul acum 16 minute
Președintele României, Nicușor Dan, și-a publicat declarația de avere pe site-ul Administrației Prezidențiale, la scurt timp conferința de presă de luni dimineață. Documentul semnat include și donațiile și împrumuturile primite în campania electoral

UPDATE Nicușor Dan, detalii despre măsurile Guvernului. Administrația Prezidențială va propune o reducere bugetară cu 20%

Capital acum 2 ore
Președintele României, Nicușor Dan, a declarat luni că măsurile pentru reducerea deficitului bugetar sunt temporare, subliniind că România are potențial economic și va deveni atractivă pentru investitori după aderarea la OCDE în 2026. Totodată, a an

Un cetățean chinez a venit la frontiera din Galați cu două permise de conducere. Ce a descoperit poliția

Adevarul acum o ora
Un cetățean chinez, în vârstă de 30 de ani, s-a ales cu dosar penal după ce s-a prezentat la frontiera din Galați cu două permise de conducere, unul internațional și unul eliberat de autoritățile din China, niciunul valabil pentru drumurile publice

Consiliul Concurenței analizează preluarea Grupului Regina Maria de către Mehiläinen Oy

Ziua Constanta acum o ora
Consiliul Concurenței analizează tranzacția prin care Mehiläinen Oy intenționează să preia Centrul Medical Unirea SRL (Grupul Regina Maria). Consiliul Concurenței analizează tranzacția prin care Mehiläinen Oy intenționează să preia Centrul Medical U

Nicușor Dan, despre acuzațiile din partea CSM: Este o chestiune de zile până semnez PENSIONĂRILE magistraților

Gandul acum o ora
Președintele Nicușor Dan a anunțat luni că va semna în câteva zile decretele de pensionare pentru magistrați și că nu există o „răzmeriță” în această chestiune, ci o chestiune administrativă. Nicuşor Dan a fost întrebat despre acuzaţiile pe care i l

Dacian Cioloș, favorit pentru șefia SRI sau SIE. Nicușor Dan vrea un civil cu experiență la conducerea serviciilor

Gandul acum o ora
Fostul lider USR-PLUS și fostul premier al României în guvernul tehnocrat, Dacian Cioloș, are cele mai mari șanse să ocupe șefia unuia dintre cele două servicii de informații, respectiv SRI sau SIE, spun surse politice pentru Gândul. Întrebat în con

Guvernul alocă 17,8 milioane de lei din Fondul de Rezervă, pentru achiziţia de echipamente de desalinizare a apei pentru administraţiile locale din judeţul Mureş, după dezastrul de la Salina Praid

News.ro acum o ora
Guvernul alocă, la propunerea Ministerului Dezvoltării, 17,8 milioane de lei din Fondul de Rezervă Bugetară pentru achiziţionarea de echipamente de desalinizare a apei în localităţile afectate din Judeţul Mureş, ca urmare a dezastrului de la Salina

Ce se întâmplă cu Ion Iliescu. Medicii de la Spitalul Agrippa Ionescu, informații noi despre starea de SĂNĂTATE a fostului președinte

Gandul acum 3 ore
Starea lui Ion Iliescu, fostul președinte al României, se menține stabilă din punct de vedere cardiovascular, însă fostul președinte are în continuare nevoie de oxigen suplimentar și ventilație asistată, potrivit unui nou buletin medical transmis de

Știri Constanța Guvernul aprobă acordul de mediu pentru retehnologizarea Unității 1 a CNE Cernavodă și extinderea depozitului de combustibil ars

Ziua Constanta acum 2 ore
În ședința Guvernului României din data de 14 iulie 2025 s-a adoptat Hotărârea de Guvern privind emiterea acordului de mediu pentru proiectul „Retehnologizarea Unităţii 1 a CNE Cernavodă şi extinderea Depozitului Intermediar de Combustibil Ars cu mo

Anchetă în judeţul Cluj, după ce un tânăr de 24 de ani a fost găsit pe marginea unui drum / Manevrele de resuscitare nu au dat rezultat

News.ro acum 2 ore
Poliţiştii şi procurorii din Cluj au deschis, luni, un dosar de cercetare penală, după ce un tânăr de 24 de ani a fost găsit pe marginea unui drum, iar manevrele de resuscitare derulate de către echipajele medicale nu au avut rezultat. ”În dimineaţa

Vremea

București
acum

36°
lun.

19°/37°
mar.

22°/34°
mie.

21°/36°
joi

23°/36°
Iasi
acum

32°
lun.

18°/33°
mar.

19°/33°
mie.

18°/32°
joi

18°/24°
Constanta
acum

34°
lun.

20°/34°
mar.

21°/29°
mie.

22°/28°
joi

23°/29°
Cluj-Napoca
acum

22°
lun.

17°/31°
mar.

18°/32°
mie.

17°/28°
joi

15°/21°
Timisoara
acum

30°
lun.

20°/34°
mar.

20°/34°
mie.

21°/34°
joi

16°/27°