Într-o cultură română care, mai nou, face mare caz de inter- şi trans­dis­ci­pli­na­ri­tate, fără ca majoritatea celor care le invocă să ştie prea bine în ce constau, Oc­tavian Buda (n. 1966) reprezintă, în felul lui, un „caz“: conferenţiar universitar spe­cia­lizat în psihiatrie şi medicină legală, dar absolvent (pe lângă Medicină) de Filo­zo­fie, este autorul mai multor studii de is­torie a medicinei, psihiatrie şi psihanaliză judiciară, antropologie psihiatrică şi cul­tu­rală, bioetică, ca şi al unor cărţi de istorie a medicinei româneşti dintr-o perspectivă, să-i spunem, ideoantropologică. Câteva ti­tluri: Iresponsabilitatea (2006), Criminali­ta­tea, o istorie medico-legală românească (2007), O antropologie a marginalului. Psi­hia­tria judiciară românească:1860-1940 (2007), Despre regenerarea şi... degenerarea unei na­ţiuni (2009) sunt, probabil, suficiente pen­tru a da o idee despre varietatea preo­cu­pă­rilor sale. Ar mai fi de amintit că, ală­turi de Maria Bucur şi Marius Turda – aceştia însă integraţi în cadrul unor pres­ti­gioase universităţi anglo-saxone –, Octa­vian Buda se numără printre foarte puţi­nii români specializaţi (şi) în chestiunea dis­cursului eugenist ante- şi interbelic. Una dintre cele mai recente cărţi care-i poar­tă semnătura, România fără anestezie. Dis­curs medical şi modernitate în vremea lui Carol I, 1872-1912, apărute anul trecut la Editura Vremea, reuneşte în cele aproape cinci sute de pagini ale sale, discursurile de recepţie la Academie sau la diverse alte evenimente a 17 personalităţi – de fapt, somităţi – medicale din perioada con­struc­ţiei statului român: Anastasie Fătu, Iacob Felix, Mihai Petrini-Galatz, Con­stan­tin Esarcu, Nicolae Kalinderu, Geor­ge Ion Stoicescu, Grigore Romniceanu, Ni­colae Kretzulescu, Alexandru Vitzu, Mina Minovici, Constantin Dimitrescu Severea­nu, Nicolae Paulescu, Victor Babeş, Thoma Ionescu, Al