Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Derapaje provocate de tumorile pe creier: pierderea memoriei, a limbajului, mişcări involuntare, tulburări de vedere

Publicat in Jurnalul, joi 22 august 2013 ·

Lucru cel mai simplu de înţeles în cazul unei tumori cerebrale este faptul că craniul este o cutie osoasă, care nu se poate dilata. Orice formaţiune care apare în interior apasă asupra structurilor creierului deteriorându-le grav. Firesc, tumorile cerebrale, în jumătate dintre cazuri, îşi fac simţită prezenţa prin dureri de cap, dar şi prin vărsături. Iată însă şi alte simptome ce anunţă formarea unei tumori cerebrale. Tumorile cerebrale duc la tulburări ale funcţiilor cognitive, de cunoaştere. Bolnavul îşi pierde memoria, iar când tumoarea este în emisfera stângă a creierului se pierde şi limbajul. Suferindul nu mai înţelege nici semnificaţia cuvintelor, el vorbeşte şi nu ştie ce vorbeşte sau înţelege, dar nu poate vorbi decât în silabe. Când tumoarea este în emisfera dreaptă, bolnavul îşi neglijează partea stângă. Îşi ignoră mâna stângă, piciorul stâng ca şi când n-ar exista.

Bolnavul cu tumoare în emisfera dreaptă ocupă doar partea dreaptă a patului şi nu-şi mai recunoaşte piciorul şi mâna stângă. Tot din pricina unei tumori în emisfera dreaptă apar tulburări de gesturi. Bolnavul nu mai ştie să facă nodul la cravată, nu mai ştie să-şi pună pijamaua, nu mai ştie să închidă uşa. Se comportă ca şi când ar avea doar o jumătate din corp. Dacă tumoarea se află în partea occipitală apar tulburări de vedere. Bolnavul vede ce e în jur, dar nu-şi dă seama de semnificaţia celor văzute. Vede pe stradă o persoană apropiată, dar nu o mai recunoaşte. Tumorile cerebrale produc şi epilepsii. De exemplu, epilepsia de tip Jackson, adică o epilepsie motorie cu mişcări involuntare. Când tumoarea se află în lobul frontal ascendent, bolnavul are convulsii la picioare care se extind apoi la mâini şi la faţă.  Suferindul nu-şi pierde cunoştinţa. Când tumoarea este în lobul frontal jos, mişcările involuntare apar mai întâi la buze. Poate provoca şi epilepsia senzitivă. Bolnavul

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Avertizare meteo: Vijelii, ploi torenţiale şi grindină în vestul ţării

Press Alert acum 29 minute
Meteorologii anunță, pentru vineri, vijelii, ploi torențiale și grindină în Banat, Crișana și în vestul Transilvaniei. În București, cerul va fi mai mult senin, iar vântul va sufla moderat. Vineri între orele 12.00 – 21.00, în Banat, Crișana și în v

Ministrul Finanţelor anunță o nouă epocă pentru ANAF: "Am finalizat reorganizarea, va duce lupta antifraudă la un alt nivel"

Ziare.com acum o ora
Reorganizarea Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală va duce lupta antifraudă la un alt nivel iar acest amplu proces este un pas crucial pentru a ne asigura că ajungem să colectăm eficient acei bani care trebuie să meargă către investiţii sau fu

Foștii șefi din SRI, Florian Coldea și Dumitru Dumbravă, plasaţi sub control judiciar. La fel și partenerul lor, avocatul Doru Trăilă

Ziare.com acum 3 ore
Fostul prim-adjunct al SRI Florian Coldea, generalul SRI Dumitru Dumbravă şi avocatul Doru Trăilă au fost plasaţi sub control judiciar, după aproape 15 ore de audieri la DNA, ca urmare a plângerii depuse de omul de afaceri Cătălin Hideg. Atât Coldea

Nicolae Ciucă: Partidul Naţional Liberal împlineşte astăzi 149 de ani. Liberalii au fost motorul politic care a demarat sau a deblocat momente de cotitură pentru istoria noastră

News.ro acum o ora
Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, transmite vineri, la împlinirea a 149 de ani de la apariţia formaţiunii, că iberalii au fost motorul politic care a demarat sau a deblocat momente de cotitură pentru istoria noastră: independenţa, Marea Unire, reform

VIDEO Un restaurant s-a prăbușit în insula Mallorca. Cel puțin patru morți și zeci de răniți

HotNews acum 3 ore
Cel puţin patru persoane şi-au pierdut viaţa şi 20 au fost rănite în urma prăbuşirii unui restaurant în insula spaniolă Mallorca , a declarat o purtătoare de cuvânt a serviciilor de urgenţă din arhipelagul turistic Baleare, relatează AFP. Restaurant

Peste 100 de morţi, în urma unei alunecări de teren în Papua Noua Guinee

News.ro acum 2 ore
Peste 100 de persoane ar fi murit într-o alunecare de teren care s-a produs vineri într-o zonă izolată din Papua Noua Guinee, a anunţat televiziunea ABC din Australia, relatează Associated Press. Alunecarea de teren ar fi lovit satul Kaokalam din pr

Preşedintele Cehiei a ajuns la spital, după un accident cu motocicleta. Fost general NATO, Petr Pavel, este recunoscut pentru activitățile sale extreme

Ziare.com acum 2 ore
Preşedintele ceh Petr Pavel, în vârstă de 62 de ani, a fost rănit şi spitalizat în urma unui accident de motocicletă, dar nu este grav, a anunţat joi biroul său, relatează agenţia CTK. "Preşedintele a fost rănit în timp ce se afla pe motocicletă", a

Cod galben de furtuni în 7 judeţe / Cum va fi vremea în Bucureşti

HotNews acum 34 minute
Meteorologii au emis, vineri, o avertizare cod galben de furtuni, valabilă pentru şapte judeţe, până la ora 21.00 şi anunţă cantităţi însemnate de precipitaţii. Ploaie torentialaFoto: Shutterstock În Banat, Crişana şi în vestul Transilvaniei instabi

Șapte percheziții în Constanța într-un dosar de evaziune fiscală cu un prejudiciu de 420.000 de lei. Un bărbat de 49 de ani a fost reținut

Ziare.com acum o ora
IGPR a anunțat că un bărbat a fost reținut pentru evaziune fiscală într-un dosar în care s-au desfăşurat joi, 23 mai, şapte percheziţii la mai multe locuinţe şi birouri din Constanța. Prejudiciul este de 420.000 de lei. Bărbatul este acuzat că a înf

Un nou cutremur în România, vineri dimineață

Gandul acum 53 minute
Un cutremur cu magnitudinea 2,2 s-a produs vineri dimineață în România, anunță Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului. Seismul s-a produs vineri, 24 mai, la ora 07:00, în zona Oltenia, județul Gorj, la adâncimea de 15,4

Vremea

București
acum

22°
vin.

14°/27°
sâm.

16°/25°
dum.

12°/25°
lun.

11°/23°
Iasi
acum

24°
vin.

14°/28°
sâm.

15°/25°
dum.

11°/24°
lun.

9°/16°
Constanta
acum

23°
vin.

15°/23°
sâm.

16°/18°
dum.

15°/18°
lun.

11°/18°
Cluj-Napoca
acum

20°
vin.

13°/24°
sâm.

12°/23°
dum.

10°/22°
lun.

11°/22°
Timisoara
acum

18°
vin.

14°/20°
sâm.

13°/26°
dum.

13°/24°
lun.

15°/25°