Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Tensiuni la Finanţele din Alba: sora unui consilier local PSD angajată pe „şest“ director, secretarele „preferate“ nu au primit preaviz

Publicat in Adevarul, joi 22 august 2013 ·

Un număr de 91 de angajaţi ai Administraţie Judeţeană a Finanţelor Publice Alba (fosta DGFP) vor începe vineri, 23 august, testările pentru ocuparea posturilor vacante. Aproximativ 50 dintre aceştia nu vor mai avea loc de muncă. În acest timp, sora unui consilier local PSD a fost angajată pe „şest“ director în instituţie.

Persoana angajată prin împuternicire se numeşte Maria David. Este membră a Partidului Social Democrat şi sora consilierului local PSD, Horaţiu Clepan. Maria David conduce Serviciul de Inspecţie Fiscală a Contribuabililor Mijlocii din cadrul AJFP Alba. Numirea a fost făcută în urma unei reorganizări a Inspecţiei Fiscale, care a fost împărţită în două servicii: Activitatea de Inspecţie Fiscală pentru Persoane Fizice şi Juridice şi Activitatea de Inspecţie Fiscală pentru Contribuabili Mijlocii.

Maria David (foto jos) este angajată decembrie 2012 la la Biroul de Îndrumare şi Verificare a Activităţii Trezoreriilor Locale din cadrul instituţiei. Anterior a lucrat trei luni la Primăria comunei Şpring, prin intermediul căreia a obţinut statutul de funcţionar public. Vineri, 23 august, încep testările profesionale pentru cei 91 de angajaţi aflaţi în preaviz. După ce un total de 140 de funcţionari publici au primit preavize, 134 au optat pentru ocuparea unui post vacant. Din aceştia, doar 91 vor intra în testări profesionale, desfăşurate la Braşov, pentru că pe funcţiile vizate sunt mai mulţi candidaţi.

Oamenii sunt foarte tensionaţi şi acuza faptul că întregul proces de reorganizare nu s-a desfăşurat corect şi transparent. De exemplu dintr-un total de şase secretare trebuie să rămână două. Persoanele preferate de conducere pentru cele două posturi nu au primit previz, astfel încât celelte patru persoane nu au mai avut posibilitatea să se înscrie la concurs şi, prin urmare, vor rămâne fără loc de muncă. Se estimează că aproxima

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

FCSB a câștigat Supercupa României, după 2-1 cu CFR Cluj

HotNews acum 55 minute
FCSB a cucerit Supercupei României la fotbal, după ce a învins-o pe CFR Cluj cu scorul de 2-1 (0-0), sâmbătă seară, pe Stadionul Steaua din București. Campioana s-a impus prin golurile marcate de Dennis Politic (48) și Risto Radunovic (90+1), în tim

Gigi Becali exclamă, după Supercupa României: „Nu am avut de când sunt eu în fotbal așa jucător”

Gazeta Sporturilor acum 56 minute
. Gigi Becali, patronul roș-albaștrilor, a avut cuvinte de laudă la adresa lui Juri Cisotti, mijlocașul ofensiv al campioanei din Liga 1. Echipa începe cu Cisotti, Olaru și Șut. Și cu Ngezana” Gigi Becali, patron FCSB

Mii de persoane au participat la marşul Pride din Iaşi. O femeie a aruncat cu agheasmă, iar un bărbat le-a strigat „aici e România, suntem ortodocşi”

HotNews acum o ora
Câteva mii de persoane au participat sâmbătă la marşul Iaşi Pride, eveniment dedicat comunităţii LGBTQ+. Participanţii s-au adunat în faţa Universităţii „Alexandru Ioan Cuza”, apoi au pornit în marş pe străzile centrale ale Iaşiului, scrie News.ro.

Zelenski spune că ultima discuție la telefon cu Trump a fost „cea mai productivă”

HotNews acum o ora
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat sâmbătă că discuția recentă cu președintele american Donald Trump, purtată la telefon vineri, a fost cea mai bună și „cea mai productivă” pe care a avut-o, scrie Reuters. „Referitor la conversația

VIDEO Controversatul artist naţionalist croat care a strâns un mare număr de fani la un concert în Zagreb. Cântăreţul este interzis în mai multe ţări europene

HotNews acum 36 minute
Zeci de mii de oameni s-au adunat sâmbătă la Zagreb pentru a participa la un concert al unui controversat cântăreţ rock naţionalist croat, Marko Perkovic „Thompson”, care a fost anunţat ca fiind cel mai mare concert cu plată din lume. Poliţia a decl

Donald Trump recunoaşte că nu știe dacă poate opri războiul din Ucraina: „Asta este o afacere Biden. Încerc să o finalizez”

Adevarul acum 3 ore
Președintele Donald Trump a recunoscut că nu știe dacă va putea pune capăt războiului din Ucraina, deși în campania electorală promisese că va rezolva situaţia chiar din prima zi de mandat.

Cabană mistuită de foc, în zona Plaiul Foii - Zărnești

Adevarul acum 2 ore
O cabană din zona montană Plaiul Foii - Zărnești, județul Brașov, a fost cuprinsă de un incendiu puternic sâmbătă seară. Acţiunea de stingerea a focului este în desfăşurare.

Ilie Bolojan este acuzat de un sindicat că a încasat, în 2007, „71 de salarii medii lunare” ca membru al unui comitet din Eximbank. „Asta alimentează acuzațiile de dublu standard”

HotNews acum 10 ore
Sindicatul Angajaților din Aparatul de Lucru al Guvernului susține că Ilie Bolojan, pe vremea când era secretar general al guvernului Tăriceanu, ar fi încasat aproape 74.000 de lei ca indemnizații primite în calitate de membru al Comitetului Intermi

Un copac a căzut peste o mașină în mers în Brașov. O RUPERE de nori a provocat inundații pe străzi, un autovehicul a fost blocat în apă

Gandul acum 2 ore
O ploaie torenţială care s-a abătut, sâmbătă după amiază, în zona municipiului Făgăraş din Braşov, provocând pagube materiale şi afectatând traficul rutier Mai mult, un arbore s-a prăbuşit peste un autoturism aflat în mers, străzi au fost acoperite

Sorana Cîrstea, victorie spectaculoasă la Wimbledon

Ziarul Financiar acum o ora
Jucătoarea română de tenis Sorana Cîrstea s-a calificat în optimile probei feminine de dublu de la Wimbledon, câştigând o sumă imensă.Făcând pereche cu jucătoarea rusă Anna Kalinskaya, Sorana Cîrstea s-a calificat în optimi la Wimbledon, urmând să p

Vremea

București
acum

25°
sâm.

20°/32°
dum.

19°/37°
lun.

24°/39°
mar.

23°/38°
Iasi
acum

21°
sâm.

17°/27°
dum.

20°/35°
lun.

18°/38°
mar.

20°/38°
Constanta
acum

21°
sâm.

20°/30°
dum.

19°/32°
lun.

22°/27°
mar.

21°/27°
Cluj-Napoca
acum

22°
sâm.

14°/30°
dum.

17°/33°
lun.

19°/37°
mar.

17°/35°
Timisoara
acum

21°
sâm.

16°/32°
dum.

18°/39°
lun.

20°/39°
mar.

18°/39°