Într-o lume în care respectul faţă de un cadru didactic pare desuet şi lipsit de esenţă, iată că mai sunt încă elevi, precum Andrei, care simt nevoia să-şi exprime recunoştinţa.
Am aşteptat mereu cu nerăbdare jumatatea lunii iunie. Şi asta pentru ca venea vacanţa mare cu toate bucuriile ei. În acest an, însă, nu a mai fost la fel. Aş fi dat orice ca zilele sa se poata prelungi, aşa încât acest moment sa se amâne cât mai mult cu putinţă. Căci anii de şcoala au luat sfârşit. S-a dus şi clasa a XII-a! Amintiri, amintiri...
Parcă mai ieri am paşit pentru prima data în liceu. Nici nu-mi vine să cred că deja s-a terminat. Atunci, în primele zile, am cunoscut un om deosebit, fara sa ştiu ca el va fi acela care ne va modela caracterele şi ne va ghida paşii tuturor. La prima vedere, ai fi spus ca e o persoana destul de rece şi distantă. Dar, în timp, s-a dovedit a fi imaginea dirigintelui perfect, parte a elitei didactice, din fericire profesor la Colegiul Agricol "Dimitrie Cantemir" din Huşi, unde am studiat şi eu. Dragul nostru diriginte se numeşte Iulian Spîniţteanu. În ciuda primelor impresii, am descoperit în dumnealui, alături de colegii mei, un om plin de iubire şi înţelegere, gata oricând sa ne sară în ajutor şi să ne ofere sfaturi. Prin motto-ul "Împreuna suntem unul şi unul suntem toţi" a reuşit să ne determine să ne autodepaşim şi să legam între noi cele mai frumoase şi trainice prietenii. Datorita domniei sale am avut şansa de a afl a ce înseamna un profesor bun, un dascăl adevarat, un diriginte ideal. Pe curând!
Sfârşitul clasei a XII-a şi, implicit, al frumoşilor ani de liceu, a fost şi va ramâne mereu în inima mea şi în ale colegilor. Mulţi ani de-acum înainte ne vom aminti aceste clipe emoţionante. Buchete de fl ori, zâmbete, lacrimi şi multe îmbraţişari au fost la ordinea zilei, pe 27 mai. Însă, dincolo de toate, un lucru este esenţial: ceea ce