Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Astra a ajuns la 15 meciuri consecutive în care a “găsit” poarta adversă!

Publicat in Vremea Noua, joi 22 august 2013 ·

Echipa antrenorului Daniel Isăilă a reuşit o performanţă interesantă în acest an: 15 jocuri consecutive în Liga I şi Europa League cu cel puţin un gol marcat

Formaţia din Giurgiu a înscris 36 de goluri în ultimele 15 partide în Liga I şi Europa League

Ultimele cinci meciuri din campionatul trecut, cele şase partide din preliminariile Europa League şi cele patru victorii din actualul sezon al Ligii I compun o serie ofensivă incredibilă pentru Astra Giurgiu, care a marcat în ultimele 15 meciuri consecutive, indiferent de adversar.

Totul a început cu victoria de la Iaşi, 2-0 cu CSMS, în 9 mai, iar ultimul joc, 3-1 cu Pandurii, la Târgu Jiu arată că formaţia lui Daniel Isăilă e gata să marcheze aproape împotriva oricui şi în orice condiţii. De altfel, în acest sezon al Ligii I, Astra este echipa cu cel mai bun atac, având 12 goluri marcate în patru jocuri.

„Mergem să marcăm şi la Haifa“

Cu o medie de trei reuşite pe meci, antrenorul Daniel Isăilă speră ca inspiraţia să nu-i părăsească pe elevii săi tocmai la Haifa, în turul play-off-ului Europa League, cu Maccabi. „Îi cunoaştem foarte bine pe cei de la Maccabi. I-am studiat atent în cele patru jocuri pe care le-au disputat până acum în preliminariile Europa League. Reprezintă o echipă tehnică. Joacă un fotbal adevărat, agresiv, în viteză. Nu ne va fi uşor, dar asta nu înseamnă că nu mergem acolo să ne jucăm şansa. Vrem să marcăm cel puţin o dată, aşa cum am făcut-o în ultimele confruntări şi să revenim acasă cu şanse reale de calificare. Ar fi extraordinar ca Astra să ajungă în grupe la chiar prima participare europeană din istoria sa. Vom face totul pentru acest lucru“, a spus Isăilă, antrenorul în vârstă de 41 de ani al Astrei.

Ultimul meci fără gol în Liga I a fost pe 4 mai

Interesant este faptul că seria meciurilor cu gol marcat este împărţită, ca aport important între trei jucăt

Articolul in Vremea Noua >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Dominic Fritz afirmă că susține al doilea pachet de reforme anunțat de Ilie Bolojan: „Sunt măsuri de bun simț”

Mediafax acum 9 ore
Printr-o postare pe rețelele de socializare Dominic Fritz, președintele USR a anunțat „susținem fără să clipim reformele anunțate ca parte a pachetului 2 de măsuri ale Guvernului”. Printre măsurile enumerate se numără eliminarea pensiilor speciale,

Un bărbat condamnat la 8 ani de închisoare pentru viol, prins de polițiști pe acoperișul unei clădiri din Sectorul 2

HotNews acum 8 ore
Un bărbat în vârstă de 36 de ani, care se sustrăgea executării unei pedepse cu închisoarea, a fost prins vineri seară pe acoperișul unei clădiri din Sectorul 2, potrivit Poliției Capitalei. Conform sursei citate, bărbatul fusese condamnat definitiv

Ionuț Moșteanu: „E nevoie de mai mulți oameni în armată – de 120.000”. Ce spune ministrul Apărării despre serviciul militar obligatoriu

Gandul acum 6 ore
Ionuț Moșteanu a anuțat relansarea unui proiect legislativ privind extinderea bazei de rezerviști voluntari ai Armatei Române. Ministrul USR al Apărării, deși a constatat că Armata Română duce lipsă de personal, respinge ideea revenirii la serviciul

Debut de sezon în campionatul intern de fotbal: Nou promovata Metaloglobus Bucureşti a fost învinsă de Universitatea Cluj

G4Media acum 9 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Echipa Universitatea Cluj a învins vineri, în deplasare, scor 4-1, formaţia Metaloglobus Bucureşti, în meciul de debut al sezonului 2025-26 al campionatului intern de fotbal, transmite News.ro. Urmăr

Dosar penal pentru CFR Călători! Compania, suspectată de evaziune fiscală

Ziua Constanta acum 8 ore
Poliţiştii şi procurorii au deschis un dosar de cercetare penală, după ce CFR Călători nu ar fi plătit în termen legal taxele datorate statului, conform StiripeSurse.ro ”La data de 12 mai 2025, poliţiştii Direcţiei de Poliţie Transporturi – I.G.P.R.

Unități închise și amenzi de sute de mii de lei pe litoral, în urma unor controale ale ANPC

HotNews acum 8 ore
ANPC a verificat vineri 60 de unităţi de pe litoral şi a dat amenzi de peste 320.000 de lei. Patru unităţi din Costinești, Mangalia, Vama Veche și Mamaia Nord au fost închise, scrie News.ro. Controalele au avut loc în mai multe staţiuni de pe litora

Premierul Ilie Bolojan - „Avem o pensionare prea rapidă a magistraților! Se pensionează în general la 48 de ani“ (VIDEO)

Ziua Constanta acum 9 ore
Premierul Ilie Bolojan a susținut o conferinţă de presă la Palatul Victoria în care a prezentat noile măsuri fiscale din al doilea pachet. În cadrul conferinței a menționat că în acest pachet de priorități cu unul din jaloanele care trebuie să fie a

Venus Williams revine în circuitul profesionist de tenis la 45 de ani

Mediafax acum 7 ore
Revenirea are loc după ce a primit o invitație pentru a participa la turneul WTA 500 de la Washington, care se va desfășura în perioada 19-27 iulie, notează AFP. Jucătoarea americană nu a mai participat la un turneu oficial din martie 2024 și figure

Noul director FBI impune testul cu detectorul de minciuni pentru a verifica loialitatea angajaților

Adevarul acum 10 ore
Loialitatea față de Constituție a fost înlocuită cu fidelitatea față de conducere, acuză foști agenți. Angajații FBI sunt interogați dacă l-au criticat pe Kash Patel, susținător al lui Trump.

Un general american îndeamnă NATO să aibă mai multe rachete cu rază lungă de acțiune pentru a descuraja Rusia

Mediafax acum 9 ore
Într-un interviu pentru agenția Reuters, generalul maior John Rafferty a scos în evidență că pasul pe care NATO trebuie să-l facă în privința rachetelor cu rază lungă de acțiune vine în contextul în care „armata rusă este mai mare astăzi decât era a

Vremea

București
acum

17°
sâm.

17°/32°
dum.

19°/35°
lun.

22°/37°
mar.

22°/38°
Iasi
acum

17°
sâm.

16°/30°
dum.

15°/31°
lun.

19°/35°
mar.

20°/34°
Constanta
acum

18°
sâm.

18°/30°
dum.

21°/28°
lun.

22°/30°
mar.

23°/29°
Cluj-Napoca
acum

12°
sâm.

12°/26°
dum.

14°/29°
lun.

19°/32°
mar.

19°/28°
Timisoara
acum

14°
sâm.

14°/29°
dum.

17°/35°
lun.

21°/36°
mar.

21°/34°