Desi tratativele incepute de conducerea Nova Apaserv cu presedintii de asociatii de proprietari pareau la un moment dat ca ar duce la un rezultat pe placul reprezentantilor operatorului de apa, cel putin in cazul catorva asociatii, acum conducerea Societatii Nova Apaserv lasa de inteles ca negocierile bat oarecum pasul pe loc.
Nici chiar stimulentele financiare promise asociatiilor, pentru acoperirea unor cheltuieli comune, nu au dat rezultatele asteptate. Sefii de asociatii se tem sa nu intre in conflict cu locatarii.
„Este foarte greu. Noi le-am promis si un stimulent financiar, dar sefii de asociatii se tem de reactia proprietarilor, chiar daca acei bani ar fi de fapt pentru asociatii, pentru acoperirea unor cheltuieli comune pentru ca locatarii sa nu mai scoata din buzunarele lor bani”, declara Gabriel Carlan, managerul societatii Nova Apaserv.
Conducerea operatorului de apa se chinuieste de ceva vreme sa convinga reprezentantii asociatiilor de proprietari sa incheie contractul cu Nova Apaserv si astfel sa se implice in repartizarea consumurilor care depasesc la nivel de scara suma consumurilor declarate de toate apartamentele, insa doar cativa sefi de asociatii par sa se fi lasat convinsi.
In prezent, exista in continuare mari nemultumiri legate de faptul ca rezulta consumuri in plus, prin citirea apometrului la nivel de scara, care incarca facturile celor care declara corect indexul lunar de consum. Reprezentantii operatorului de apa spun ca prin citirea periodica a apometrelor in apartamente, o data la sase luni, care a demarat deja in Botosani, vor fi descoperiti si rau platnicii. (Aurora Dimitriu) Desi tratativele incepute de conducerea Nova Apaserv cu presedintii de asociatii de proprietari pareau la un moment dat ca ar duce la un rezultat pe placul reprezentantilor operatorului de apa, cel putin in cazul catorva asociatii, acum conducer