Un an dupa celebra "linie rosie" a lui Barack Obama, acuzatiile legate de un masacru cu arme chimice de mare amploare in apropiere de Damasc pun din nou in lumina contradictiile si ezitarile occidentalilor, prinsi intre indignare si refuzul de a interveni, scrie AFP.
Ofensiva guvernamentala in suburbiile Damascului si imaginile teribile care au urmat - copii sufocandu-se, cadavre fara urme de rani - lasa putine indoieli legate de folosirea armelor chimice, afirma mai multe surse diplomatice occidentale.
Bilantul - 170 de morti, potrivit unui ONG sirian, 1.300, potrivit opozitiei - nu a putut fi verificat din surse independente iar Damascul a dezmintit ca ar fi recurs la arme chimice, in timp ce Rusia a acuzat opozitia siriana ca a planificat "o provocare".
Dar mai multi oficiali occidentali au facut deja o paralela cu masacrul din Halabja, in 1988, in Irak, unde mii de kurzi irakieni au fost ucisi in atacuri chimice lansate de regimul lui Saddam Hussein.
Ministrul francez de externe, Laurent Fabius, a mers cel mai departe, joi, apreciind ca, daca se dovedeste ca s-a recurs la arme chimice, este nevoie de "o reactie in forta", inclusiv fara acordul Consiliului de Securitate al ONU. Acesta a refuzat insa sa ofere cel mai mic detaliu legat de forma pe care ar putea sa o ia o astfel de reactie, excluzand insa categoric trimiterea de trupe la sol.
La Quai d'Orsay, se reaminteste ca optiunile sunt deja cunoscute: livrarea de arme catre opozitie si stabilirea unei zone de excluziune aeriana sau posibilitatea unor lovituri aeriene tintite.
"Daca exista o optiune militara, va fi minimala, si in orice caz va implica in mod automat trupe la sol, forte speciale", afirma o sursa militara franceza.
"Singura intrebare este ce doreste politica, ce vrea comunitatea internationala? Exista scenarii in statele