Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Concert Vali Răcilă, la Timişoara

Publicat in News Timisoara, joi 22 august 2013 ·

Vineri, 23 august, cunoscutul bluesman Vali „SirBlues“ Răcilă va susţine un concert extraordinar în clubul Rost. Specialiştii spun despre muzica lui că se află foarte aproape de sunetul blues-ului de acum o sută de ani. El redă acest sound la fel de curat precum era acum un secol. Astfel, acum când tot felul de ritmuri moderne ne invadează la tot pasul, ne aduce  foarte aproape muzica celor oropsiţi, care îşi cântau tristeţile şi bucuriile în delta fluviului Mississippi. O întâlnire cu Vali Răcilă poate fi asemenea unei revelaţii. „Bluesul, a plecat de la nişte oameni simpli, care se exprimau prin muzică. Îşi exprimau supărarea sau bucuria, pentru că bluesul nu este muzică tristă numaidecât, nu este muzică lentă numaidecât. Muzica lentă se cheamă slow, nu se cheamă blues. E muzica cea mai simplă pentru că e facută de oameni simpli pentru oameni simpli. De fapt, îţi spun eu cum e. Au fost toţi nişte oameni fără educaţie, pentru că erau lucrători, pentru că erau sclavi, dar care simţeau nevoia să-şi exprime cumva bucuriile ori tristeţile, uneori deznădejdile. În sensul ăsta şi în sens muzical e simplu, pentru că e fără multe acorduri. Fără structură muzicală foarte complexă. Dar cu foarte mult feeling, cu foarte mult suflet”, spune Vali Răcilă. Evenimentul va avea loc cu susţinerea Asociaţiei Culturale Kabaitan., de la ora 22, iar biletele de intrare costă 15 lei.

Vineri, 23 august, cunoscutul bluesman Vali „SirBlues“ Răcilă va susţine un concert extraordinar în clubul Rost. Specialiştii spun despre muzica lui că se află foarte aproape de sunetul blues-ului de acum o sută de ani. El redă acest sound la fel de curat precum era acum un secol. Astfel, acum când tot felul de ritmuri moderne ne invadează la tot pasul, ne aduce  foarte aproape muzica celor oropsiţi, care îşi cântau tristeţile şi bucuriile în delta fluviului Mississippi. O întâlnire cu Vali Răcilă p

Articolul in News Timisoara >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Rezultate Evaluare Națională 2024. Au apărut notele, unde pot fi consultate

Ziare.com acum 20 minute
Rezulatele la Evaluarea Națioanală au fost afișate miercuri, 3 iulie. Astfel, cei peste 160.000 de elevi care au absolvit clasa a 8-a și au susținut examenul își pot afla notele de pe site-ul evaluare.edu.ro. Notele pot fi văzute aici, conform stiri

Un român a fost arestat în Grecia: e acuzat că a provocat un incendiu

Wall-Street.ro acum 51 minute
Autoritățile elene au arestat un român de 38 de ani, acuzat că a provocat un incendiu în Rafina, estul regiunii Attica. Acesta neagă acuzațiile și precizează că dorea de fapt să stingă incendiul, conform publicației ekathimerini.com. Românul nu este

"Modernizarea" TAROM: Compania aeriană de stat cumpără în leasing două aeronave Boeing 737 MAX 8

Wall-Street.ro acum 2 ore
TAROM a semnat un contract de leasing pentru achiziţia a două aeronave Boeing 737 MAX 8 cu CDB Aviation, subsidiara irlandeză a CDB Financial Leasing Co, Ltd. Cele două aeronave fac parte din procesul de modernizare a flotei TAROM şi vor fi livrate

ANM - Atenţionare meteorologică de ploi şi vijelii în 14 judeţe - HARTA

News.ro acum o ora
Meteorologii au emis o atenţionare cod galben de ploi şi vijelii în 14 judeţe, valabilă până miercuri la ora 23. Intervalul de valabilitate pentru atenţionare este 3 iulie, ora 10 – 3 iulie, ora 23, fenomenele vizate fiind instabilitate atmosferică

Circulația mașinilor pe Valea Oltului ar putea fi închisă de săptămâna viitoare. CNAIR analizează variantele

Adevarul acum o ora
Unul dintre cele mai tranzitate drumuri din țară este pe cale să se închidă de la începutul săptămânii viitoare.

Un medic de la Spitalul Fundeni a amenințat cu pistolul un bărbat în trafic. Arsenalul găsit în mașina chirurgului

Adevarul acum 27 minute
Un bărbat a sesizat Șecția 7 de Poliție  după ce, timp ce se afla pe Sos. Fundeni, în urma unui conflict în trafic, a fost amenințat cu un pistol de conducătorul altui vehicul, iar autorul a intrat în curtea Spitalului Fundeni.

Mai mult de jumătate dintre români își doresc un independent ca viitor președinte al țării SONDAJ

Ziare.com acum 4 ore
Mai mult de jumătate dintre români sunt de părere că viitorul preşedinte al României ar trebui să fie un lider politic independent de partidele politic, conform unui sondaj realizat de INSCOP la comanda News.ro. Acelaşi sondaj mai relevă că 38,7 % d

Acordul dintre Guvernele României şi SUA pentru informaţii privind călătorii, promulgat de Iohannis

Mediafax acum o ora
Acordul de colaborare dintre guvernele SUA şi României a fost semnat la 19 ianuarie 2024, la Bucureşti. Acordul stabileşte cadrul colaborării privind evaluarea, analizarea şi schimbul de informaţii privind călătorii, având ca scop asigurarea securit

Naționala României revine în țară miercuri seară. Apelul către suporteri

HotNews acum 3 ore
Echipa naţională de fotbal a României va reveni la București miercuri seară, după eliminarea de la Euro 2024 în faza optimilor de finală. Federația Română de Fotbal face un apel către fani să nu vină la aeroport, deoarece nu va fi posibilă interacți

Florin Niţă, portarul cu care Generaţia de Suflet a ajuns în optimi la Euro 2024, a împlinit 37 de ani. Mesaj emoţionant al soţiei fotbalistului: “Acum avem vara ta istorică”

News.ro acum o ora
Portarul naţionalei României, Florin Niţă a împlinit 37 de ani, miercuri, la o zi după ce “Generaţia de Suflet” s-a oprit în optimile de finală ale Campionatului European. Niţă a fost titular în poarta naţionalei în toate cele patru meciuri de la Eu

Vremea

București
acum

23°
mie.

19°/25°
joi

17°/28°
vin.

21°/31°
sâm.

21°/33°
Iasi
acum

18°
mie.

15°/20°
joi

14°/23°
vin.

14°/28°
sâm.

16°/30°
Constanta
acum

27°
mie.

21°/27°
joi

18°/26°
vin.

20°/29°
sâm.

22°/27°
Cluj-Napoca
acum

17°
mie.

13°/17°
joi

13°/21°
vin.

14°/25°
sâm.

16°/28°
Timisoara
acum

21°
mie.

15°/24°
joi

13°/27°
vin.

16°/29°
sâm.

17°/34°