FC Olt Slatina susţine, săptămâna viitoare, primul meci oficial. Gruparea pregătită de Dan Oprescu va întâlni, în deplasare, Chindia Târgovişte, în cadrul fazei a IV-a a Cupei României. Mijlocaşul de bandă al slătinenilor, Nicuşor Bancu, spune că echipa îşi doreşte calificarea.
Divizionara secundă pregăteşte primul meci oficial, care va avea loc, marţi, cu începere de la ora 17.30, în deplasare, în compania celor de la Chindia Târgovişte. Mijlocaşul de bandă stânga, Nicuşor Bancu, este încrezător în parcursul echipei în noua stagiunea.
De asemenea, acesta a declarat că fiecare meci este tratat la victorie, prin urmare slătinenii îşi propun să se califice în faza superioară a Cupei României.
„Fiecare meci îl tratăm la victorie, iar primul este cel din Cupă, ne dorim să câştigăm, să ne calificăm în faza următoare. Ne-am pregătit foarte bine, mai este puţin până la începerea campionatului, cu toţii ne dorim să câştigăm, dacă se poate, fiecare joc. Am mai jucat cu Chindia acum doi ani, nu i-am mai văzut în ultima perioadă, dar cu siguranţă vom pregăti meciul, astfel încât la ora jocului să nu fie nicio supriză pentru noi”, a declarat jucătorul de 21 de ani al celor de la FC Olt Slatina, Nicuşor Bancu.
Meciul se va disputa pe stadionul „Eugen Popescu” din Târgovişte.