Mesajul a fost trimis. Multumesc!

CEZ s-a dus la Comisia Europeană. De cealaltă parte a baricadei stau siderurgia şi metalurgia, care cer preţuri mai mici la energie

Publicat in Ziarul Financiar, vineri 23 august 2013 ·

CEZ, cel mai puternic investitor în domeniul energiei verzi din România, a depus o plângere la Comisia Europeană după modificarea schemei de sprijin care a stat la baza dezvoltării acestui sector, alături de cehi fiind şi alte companii care în total au pariat aproape 4 miliarde de euro în domeniu.

De cealaltă parte a baricadei stau însă marii consumatori industriali, cum sunt Alro sau ArcelorMittal Galaţi, la rândul lor investitori străini, care ameninţă cu mutarea producţiei în zone în care povara facturilor la energie este mai uşor de suportat. Prinsă la mijloc, Comisia Europeană spune că din toamnă va elabora un set de reguli pentru schemele de sprijin astfel încât acestea să fie eficiente din punctul de vedere al costurilor şi să nu cauzeze disfuncţii în pieţele de energie din statele membre.

Comisia spune că încă din martie primeşte plângeri, în toamnă urmând să fie redactat un regulament pentru funcţionarea schemelor de sprijin la nivel european.

Bătălia investitorilor în eoliene sau solare se dă pentru circa 1-1,5 miliarde de euro, bani care ar fi trebuit să intre în contul producătorilor dar care au fost amânaţi pentru perioada 2017-2020, fără a fi stabilit în acest moment vreun mecanism precis pentru recuperarea acestor sume. „Comisia cunoaşte faptul că CEZ are un număr de proiecte de producere a energiei în România şi beneficiază astfel de schema de sprijin. Mai multe plângeri venite de la actuali sau viitori beneficiari ai schemei de sprijin sunt sub investigaţie din martie, anul acesta“, spune Marlene Holzner, purtătorul de cuvânt al comisarului european pentru Energie, Günther Oettinger.

CEZ nu a comentat până la închiderea ediţiei. Grupul a investit în România 1,1 miliarde de euro în cel mai mare parc eolian pe uscat din Europa. Proiectul este amplasat în două comune dobrogene, Fântânele şi Cogealac, cuprinde 240 de turbine

Articolul in Ziarul Financiar >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Atacator cu arbaleta, ucis în faţa ambasadei israeliene din Belgrad. Un poliţist a fost rănit

Mediafax acum 53 minute
Poliţia l-a identificat pe atacator ca fiind un „convertit" la islam, care s-a născut în 1999 în oraşul Mladenovac, la aproximativ 50 de kilometri de Belgrad, conform AFP. Atacul a avut loc sâmbătă în capitala sârbă, când atacatorul l-a împuşcat pe

Noi avertizări de vreme severă imediată, în 6 judeţe. Sunt anunţate ploi, vijelii şi grindină

Mediafax acum 53 minute
Până la ora 20.00, se anunţă averse torenţiale care vor acumula 15...25 l/mp, descărcări electrice, intensificări ale vântului, grindină de mici dimensiuni în judeţul Olt: Iancu Jianu, Vulpeni, Dobreţu, judeţul Vâlcea: Bălceşti, Fârtăţeşti, Şuşani,

Este oficial Elena Lasconi a fost aleasă candidatul USR la alegerile prezidenţiale

Ziua Constanta acum 2 ore
Preşedintele USR, Elena Lasconi, a fost aleasă sâmbătă, la Congresul extraordinar al partidului, drept candidatul formaţiunii politice la alegerile prezidenţiale. Au fost înregistrate 531 de voturi (94,31%) pentru candidatura Elenei Lasconi, potrivi

Carla Bruni-Sarkozy, audiată. Ce riscă soția fostului președinte al Franței

Ziare.com acum 21 minute
Carla Bruni-Sarkozy va fi convocată din nou la o audiere judiciară în dosarul legat de finanţarea campaniei electorale din 2007 a soţului său, fostul preşedinte Nicolas Sarkozy, cu fonduri oferite de fostul dictator libian Muammar Gaddafi, relatează

Schimb inedit de prizonieri între Rusia și Ucraina. Cum au ajuns ostatici preoți din cele două țări

Ziare.com acum 24 minute
Rusia şi Ucraina au anunţat sâmbătă, 29 iunie, că au efectuat un schimb de prizonieri care a implicat mai mulţi preoţi. Este un transfer inedit de civili care survine după un schimb de zeci de soldaţi la începutul acestei săptămâni. Potrivit preşedi

România, în top cinci al suporterilor de la Euro 2024, din Germania

Ziua Constanta acum 30 minute
Peste 130.000 de fani turci au asistat la meciurile Euro 2024 din Germania, conform presei germane, pe baza datelor de la UEFA. România a fost susţinută la meciurile din faza grupelor de 92.000 de fani şi se află pe locul cinci în clasament, fiind d

Trei noi șalupe multirol au intrat în dotarea IGSU. Vor fi distribuite și la Constanța

Ziua Constanta acum 3 ore
Ministerul Afacerilor Interne, prin Departamentul pentru Situații de Urgență, continuă proiectele de creștere a capacității de răspuns și intervenție în situații de urgență. Sâmbătă, 29 iunie 2024, trei noi șalupe multirol, achiziționate în cadrul P

Un băieţel de 11 ani a fost dat dispărut. Polițiștii cer ajutorul populației pentru găsirea copilului

Ziare.com acum 55 minute
Poliţiştii din Botoşani cer ajutorul populaţiei pentru identificarea unui băieţel de 11 ani care a dispărut în cursul zilei de sâmbătă, 29 iunie. Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IP) Botoşani, Delia Nenişcu, co

Incendiu de pădure masiv la nord de Atena

G4Media acum o ora
Un incendiu masiv a izbucnit sâmbătă într-o zonă dens împădurită la aproximativ 20 de kilometri nord de capitala greacă Atena, zonă care nu este una turistică, relatează agenţiile Reuters şi DPA. Sute de pompieri, cu zeci de autospeciale, ajutaţi şi

Sfântul Petru şi Pavel: peste 495.000 de români îşi serbează sâmbătă onomastica

Mediafax acum 11 ore
Potrivit Direcţiei Generale pentru Evidenţa Persoanelor, peste 495.000 de români poate nume sau derivate din Petru şi Pavel. Cei mai mulţi, 127.370, poartă numele Petru, urmaţi de cei cu numele Paul, 78.535, Petre, 51.065, şi Petrică, 33.975, şi Pav

Vremea

București
acum

32°
sâm.

21°/35°
dum.

21°/36°
lun.

21°/38°
mar.

22°/35°
Iasi
acum

31°
sâm.

19°/31°
dum.

20°/34°
lun.

20°/36°
mar.

19°/29°
Constanta
acum

29°
sâm.

21°/29°
dum.

22°/27°
lun.

20°/28°
mar.

22°/28°
Cluj-Napoca
acum

31°
sâm.

18°/31°
dum.

19°/31°
lun.

20°/32°
mar.

18°/22°
Timisoara
acum

32°
sâm.

19°/32°
dum.

21°/35°
lun.

22°/34°
mar.

17°/23°