În ultimii 20 de ani, la mijlocul lui august, o parte din populaţia muzicală a României pleacă în Ungaria, la Budapesta. Festivalul de muzică de la Sziget a fost multă vreme destinaţia cea mai la îndemînă pentru cineva de la noi care voia să vadă The Cure, Radiohead, REM, fără să dea banii pe bilete de avion şi hoteluri. E aproape (deşi o austriacă era să leşine cînd i-am spus că am făcut 16 ore pe drum, de la Bucureşti), se ajunge cu trenul sau cu maşina, în funcţie de răbdarea pe care o mai ai cu CFR-ul pe timp de vară. Se ajunge şi cu avionul, dar costă cît tot abonamentul de festival. În fine, important e că se ajunge. Şi durează o săptămînă întreagă, timp berechet ca să te plimbi prin Budapesta (dacă nu sînt 42 de grade la umbră) sau să zaci o dimineaţă întreagă la băile termale art nouveau de la Gellert (dacă sînt 42 de grade la umbră).

Locul

DE ACELASI AUTOR "Dăm totul cînd e să fim ridicoli" - interviu cu Alexandru DABIJA Casă de piatră S-a terminat şi TIFF-ul ăsta Zilele 3 şi 4 (a şasea şi-a şaptea de TIFF) Festivalul are loc pe o insulă de 76 de hectare din nordul Budapestei, o insulă cu pădure şi plajă, botezată anul ăsta Island of Freedom (fiecare festivalier primea, la intrare, un paşaport de cetăţean, cu poză cu tot, ca să fie sigur că nu-şi uită numele, drepturile şi programul din noua lui republică), o ţară mică de tot şi foarte cosmopolită, cu oameni veniţi din 69 de state şi muzicieni din vreo 59. Zeci de scene de toate felurile, de la electro la muzică irlandeză, de la world music la tarantele săltăreţe, de la cover band-uri obscure la artişti cu milioane de fani. Organizatorii festivalului s-au străduit ca Sziget-ul lor să semene cît mai puţin cu restul festivalurilor mari din Europa şi, pentru asta, au umplut insula cu tot ce se poate imagina în afară de scene de concert: ecrane de proiecţii, corzi de bungee jumping, tere