Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Adeverinţe pentru accesarea de credite bancare, pentru crescătorii de oi şi capre

Publicat in Gazeta Noua, joi 22 august 2013 ·

APIA anunţă crescătorii de oi şi capre că pot obţine adeverinţe în cazul în care intenţionează să solicite credite bancare.

Crescătorii de oi şi capre care au nevoie de bani pentru exploataţii pot obţine de la Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) adeverinţe pentru accesarea de credite bancare. APIA eliberează aceste documente în baza unui ordin de ministru, valoarea care va figura în adeverinţe fiind de 30 lei/cap de animal.

Pot solicita aceste adeverinţe fermierii care au depus solicitări pentru plata directă complementară (PNDC în sectorul zootehnic (teoretic, peste 1.300 de fermieri care au depus până al sfârşitul lunii aprilie cereri), banii obţinuţi putând acoperi necesarul curent în exploataţie până la plata primelor pe exploataţie şi per cap de animal pe care o va face statul. Adeverinţa confirmă faptul că beneficiarul a depus cererea de plată, că s-au efectuat controalele şi verificările administrative asupra cererii, precum şi numărul de animale eligibile pentru prima pe cap de animal.

Fondul de Garantare a Creditului Rural IFN - SA şi Fondul Naţional de Garantare a Creditului pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii garantează creditele acordate de bănci fermierilor, subliniază APIA în comunicatul transmis, precizând de asemenea că lista convenţiilor încheiate între APIA, Fondul de Garantare şi bănci este disponibilă pe site-ul www.apia.org.ro.

Băncile trebuie să respecte nivelurile costurilor aferente acordării creditelor pentru beneficiarii plăţilor directe, astfel încât dobânda finală aplicată beneficiarului nu poate depăşi ROBOR 6M+4%, iar comisioanele aferente creditului să fie în limita a 1%. Băncile trebuie de asemenea să facă dovada că în perioada 2008 - 2012 au mai acordat credite în cadrul axelor I, III şi IV din PNDR.

Articolul in Gazeta Noua >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Incendiu într-un salon al Secţiei de Chirurgie de la Spitalul Judeţean Miercurea Ciuc. Şase pacienţi au fost evacuaţi

HotNews acum 40 minute
Un incendiu s-a produs, în noaptea de miercuri spre joi, la un salon al Secţiei de Chirurgie de la Spitalul Judeţean Miercurea Ciuc. Șase pacienţi au fost evacuaţi de personalul medical, iar focul a fost stins de angajaţii spitalului, până la sosire

Saltul uriaș reușit de Jaqueline Cristian în clasamentul mondial, după calificarea în turul 3 la Australian Open » Va fi „prima rachetă” a României, indiferent de următorul rezultat

Gazeta Sporturilor acum 45 minute
în turul al treilea de la Australian Open, după un succes obținut în două seturi, scor 7-5, 7-5, în fața unei jucătoare mai bine clasate decât ea în ierarhia mondială, Lucia Bronzetti (26 de ani, locul 76 WTA). „Obiectivul dur pentru acest an este T

O fată de 14 ani a născut acasă. Cine este tatăl, cercetat de polițiști pentru viol

Ziare.com acum o ora
O elevă din clasa a VII-a, în vârstă de numai 14 ani, a născut acasă miercuri, 15 ianuarie. După ce a ajuns la spital împreună cu bebelușul, medicii au anunțat poliția, care a deschis un dosar penal pentru viol asupra unul minor. Anchetatorii îl cau

Explozie a unei butelii într-o clădire din Constanța unde erau cazați muncitori. Patru persoane au fost rănite, au fost afectate zece garsoniere

HotNews acum 2 ore
Patru persoane au fost rănite în urma exploziei unei butelii într-un imobil din municipiul Constanţa, iar trei dintre ele au fost transportate la spital cu arsuri de gradul doi pe circa 60% din suprafaţa corpului, a informat Inspectoratul pentru Sit

Biden avertizează în discursul de adio cu privire la „o oligarhie care se conturează în America” - VIDEO

News.ro acum 4 ore
Preşedintele american Joe Biden a avertizat, într-un discurs de adio rostit miercuri, cu privire la o „oligarhie care se conturează” în cadrul primei puteri mondiale, cu doar câteva zile înainte ca Donald Trump să revină la Casa Albă cu sprijinul pa

Instanţa supremă dezbate astăzi recursul lui Călin Georgescu în dosarul anulării alegerilor prezidențiale

HotNews acum 2 ore
Judecătorii de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie dezbat joi recursul declarat de Călin Georgescu în dosarul anulării alegerilor prezidenţiale, după ce Curtea de Apel București a respins ca neîntemeiată acțiunea acestuia de a ataca trei decizii

Irina Begu, eliminată şi la dublu, în primul tur la Australian Open

News.ro acum 2 ore
Perechea Irina Begu/Ingrid Martins (România/Brazilia) a fost eliminată, joi, în primul tur al probei de dublu feminin din cadrul turneului de la Australian Open, primul grand slam al anului. Irina Begu şi Ingrid Martins au fost învinse de echipa Pey

Numărul deceselor, aproape dublu faţă de cel al naşterilor în România

Mediafax acum 42 minute
În noiembrie s-au născut 11.697 de copii, cu 1.721 mai puţini decât în luna precedentă, în timp ce 20.034 de persoane au murit (10.383 bărbaţi şi 9.651 femei), conform datelor publicate joi de Institutul Naţional de Statistică. Dintre acestea, cele

INS Salariul mediu lunar a crescut la 5.388 lei, în luna noiembrie a anului 2024

Ziua Constanta acum 16 minute
​Salariul mediu în luna noiembrie 2024 a crescut la 5.388 lei Salariul mediu în luna noiembrie 2024 a crescut la 5.388 lei, fiind mai mare cu 120 lei (+2,3%) față de luna octombrie 2024, potrivit datelor publiate de Institutul Național de statistic

Bărbatul care a furat sacul cu picioare de om ar fi crezut că în el sunt PET-uri pentru reciclat

Ziare.com acum 58 minute
Bărbatul care a furat trei picioare de om, amputate, de la Spitalul Clinic ”Dr. Ion Cantacuzino” din Bucureşti a fost prins de poliţişti, fiind dus la audieri pentru furt calificat. El ar fi susţinut că a intrat în curtea spitalului pentru a lua pet

Vremea

București
acum

joi

-1°/4°
vin.

-1°/5°
sâm.

0°/7°
dum.

2°/9°
Iasi
acum

-1°
joi

-2°/3°
vin.

0°/7°
sâm.

2°/9°
dum.

2°/9°
Constanta
acum

joi

0°/4°
vin.

0°/5°
sâm.

2°/8°
dum.

3°/9°
Cluj-Napoca
acum

-7°
joi

-7°/0°
vin.

-4°/1°
sâm.

-3°/2°
dum.

-1°/5°
Timisoara
acum

-3°
joi

-3°/2°
vin.

-3°/3°
sâm.

-2°/4°
dum.

-1°/5°