Municipalitatea din Craiova a organizat joi o ceremonie militară pe stadionul “Ion Oblemenco” în memoria fostului mare fotbalist, Costică Ştefănescu.
Peste 500 de persoane, printre care se numără şi membri ai galeriei Universităţii, dar şi oameni din fotbal şi politică au venit pentru a aduce un omagiu celui ce a fost supranumit “Ministrul Apărării”.
Scriul cu trupul neînsufleţit al fostului fundaş a fost aşezat pe terenul de fotbal al stadionului “Ion Oblemenco”, acolo unde Ştefănescu a cunoscut adevărata glorie, moment în care un banner imens a fost afişat pe arena din Bănie cu mesajul: “Craiova îţi mulţumeşte şi te plânge”. Cel mai emoţionant moment a fost atunci când suporterii olteni i-au scandat în mod repetat numele lui Costică Ştefănescu şi au aplaudat neîntrerupt minute în şir.
Primii care au depus coroane de flori au fost Mircea Duşa, Ministrul Apărării Naţionale, Lia Olguţa Vasilescu, primarul municipiului Craiova, Pavel Badea, preşedintele CS Universitatea Craiova şi generalul Gheorghe Boroi, preşedintele CSA Steaua.
“Am venit să prezentăm condoleanţe şi din partea Ministerului Apărării Naţionale deoarece Costică Ştefănescu a fost miliar activ, a absolivit Şcoala de Subofiţeri. A fost şi jucător al echipei Steaua, dar gloria a cunoscut-o la Craiova. Să îi fie ţărâna uşoară, Dumnezeu să îl ierte. Mi-ar fi plăcut să particip, sâmbătă, la înmormântare, dar din păcate programul nu îmi permite o nouă vizită la Craiova”, a declarat ministrul Mircea Duşa.
Au mai fost depuse coroane din partea Partidului Social Democrat, Consiliului Local Craiova, Consiliului Judeţean Dolj, dar şi din partea Brigăzii 2 Infanterie Rovine. Au fost prezenţi şi foşti colegi din Craiova Maxima, precum Aurică Beldeanu, Costică Donose, Nicolae Negrilă, Nicolae Tilihoi, Gheorghiţă Geolgău, Gabi Boldici şi Silvian Cristescu.
Municipalitatea din Craiova a org