Sportul Vişina a susţinut, miercuri, un joc de verificare în compania formaţiei din Liga a IV-a, AS Milcov. Gruparea pregătită de Marcel Ploaie a fost condusă la pauză, însă a revenit în joc în actul secund, încheind cu o victorie, scor 4-1.
Oaspeţii au deschis scorul din penalty, intrând la cabine în avantaj. Formaţia din eşalonul al treilea a reuşit o a doua repriză mult mai bună, reflectată în scorul de pe tabelă, 4-1. Directorul sportiv al grupării Sportul Vişina, Adrian Rafailă, s-a arătat mulţumit de evoluţia echipei.
„Am întâlnit o echipă bună, bine organizată, a fost 1-0 pentru ei la pauză, au marcat din penalty, am avut şi noi în penalty în prima repriză, ratat. Am făcut un joc bun, alergăm mult, suntem primii la minge, pasăm bine, în mare cam toată lumea s-a evidenţiat. Au marcat Glişcă,Gruia de două ori şi Grigorie. Urmează o perioadă cu un antrenament pe zi, rămâne să vedem dacă vom mai face vreun joc, pentru că nu ştim ce gânduri au cei de la Dinamo”, a declarat oficialul celor de la Sportul Vişina, Adrian Rafailă.
Sportul Vişina ar urma să întâlnească, în etapa inaugurală, Dinamo II, însă meciul este pus sub semnul întrebării, oficialii clubului din „Ştefan cel Mare” intenţionând să retraga echipa din campionat.