Cea de-a şase ediţie a Festivalului Naţional de Interpretare a Cântecului Românesc “Troesmis” va debuta joi la Turcoaia, oferta artistică din acest an fiind suficient de consistentă chiar şi pentru un an de criză cum este 2013. Astfel, timp de două seri, pe scena festivalului vor urca rapsozii populari Ion Anastase, Vasile Mocanu, Constantin şi Adămiţă Hagighiol, Elena Nistor, Nicoleta Bădiţă, Irina Gorga, Gheorghe Luca, Alexandru Brădăteanu, Luca Ananie, Narcis Gherghişan, Mădălina Modruj, Ionuţ Urdeş, Marieta Ion, Emilia Dorobanţu, Claudia Olariu, Elena Ionescu Cojocaru, Vlad Ştefan, Constantin Enceanu, Ion Drăgan, Gheorghiţă Rotaru şi Sirma Granzulea., toţi acompaniaţi de orchestra “Baladele Deltei” din Tulcea (director Ştefan Coman). Tot în cadrul acestei ediţii de festival îşi vor da concursul ansamblul vocal Drăguţa – Siliştea şi de asemenea grupul vocal al Şcolii Turcoaia. Organizatorii evenimentului sunt, ca în fiecare an, Primăria Comunei Turcoaia (primar Neculai Sandu) şi Căminul Cultural Turcoaia (director Petre Paraipan).
Cea de-a şase ediţie a Festivalului Naţional de Interpretare a Cântecului Românesc “Troesmis” va debuta joi la Turcoaia, oferta artistică din acest an fiind suficient de consistentă chiar şi pentru un an de criză cum este 2013. Astfel, timp de două seri, pe scena festivalului vor urca rapsozii populari Ion Anastase, Vasile Mocanu, Constantin şi Adămiţă Hagighiol, Elena Nistor, Nicoleta Bădiţă, Irina Gorga, Gheorghe Luca, Alexandru Brădăteanu, Luca Ananie, Narcis Gherghişan, Mădălina Modruj, Ionuţ Urdeş, Marieta Ion, Emilia Dorobanţu, Claudia Olariu, Elena Ionescu Cojocaru, Vlad Ştefan, Constantin Enceanu, Ion Drăgan, Gheorghiţă Rotaru şi Sirma Granzulea., toţi acompaniaţi de orchestra “Baladele Deltei” din Tulcea (director Ştefan Coman). Tot în cadrul acestei ediţii de festival îşi vor da concursul ansamblul vocal Drăguţa – Sil