Un popor intră în circuitul istoric nu doar prin mari acte naționale, prin revoluții sau răsturnări de guverne, prin epoci de construcție sau reforme, ci și prin personalitățile sale, cele care de altfel, sintetizează în modul cel mai desăvârșit și înălțător, mai emoționant și mai expresiv, mesajul către viitor, către eternitate…
Pe măsură ce galeria acestor exponenți ai identității, culturii și spiritualității unui popor este mereu îmbogățită, o țară este mai cunoscută și mai reprezentată în lume prin însăși faptele și operele personalităților intrate definitiv în circuitul mondial de valori. Ei reprezintă acel catalizator al înțelepciunii colective, elementul care o ridică la un nivel superior de percepție și exprimare, întruchipând idealul de unitate națională; ei sunt acele rotițe care angrenează mecanismul dezvoltării societății umane.
Negarea sau ignorarea personalității individului frânează dezvoltarea sa intelectuală, scăzând valoarea lui socială, inhibându-l, repercusiunile resimțindu-se evident asupra societății în ansamblul ei. Însăși societatea românească trece de ani buni printr-o serie de nesfârșite și nejustificate crize, dintre care una se distinge în mod special: criza personalității, a identității individului și a posibilităților sale de manifestare și afirmare, o criză cu vădite tendințe de acutizare, ceea ce reprezintă un real și serios semnal de alarmă pentru viitorul nației noastre. Pentru că, principala condiție a definirii și afirmării personalității este nevoia de manifestare. Fără îngrădiri și fără opreliști. Fără a i se anihila influența benefică și fără a i se impune reguli arbitrare…
Din păcate, metodele de odinioară se practică și astăzi, în plină epocă a progreselor de tot felul: ușile ți se închid cu zâmbetul pe buze, dar ți se deschid dacă cineva acolo, de sus, din sfera politicului, te iubește…
Proba
