Mă deranjează enorm prejudecăţile membrilor unei importante categorii de locuitori ai României, despre care am serioase rezerve că îi pot numi "români", faţă de fraţii lor din stânga Prutului.
Unii din necunoaştere a situaţiei istorice, alţii din superficialitate sau comoditate, dar foarte mulţi şi din răutate grefată pe incultură, atunci când vine vorba despre basarabeni, îi numesc pe aceştia "ruşi". Faptul că în timpul ocupaţiei sovietice acestora li s-a blocat accesul la limba română, rebotezată în "moldovenească" şi mutilată cu alfabetul chirilic, că li s-a inoculat ideea că soarta viitorului lor stă în cunoaşterea limbii impuse de metropola imperială, nu cântăreşte nimic pentru cei care, se consideră unici administratori ai identităţii naţionale din Europa Centrală şi de Est.
În accepţiunea mioritică a vocabulei, termenul de "rus" e unul cu două tăişuri - ştiută fiind antipatia istorică generată de nenorocirile aduse jumătăţii de răsărit a continentului de către sovietici. Pe de o parte, e sensul peiorativ al sintagmelor care conţin etnonimul respectiv (ex. un obiect "rusesc" sau făcut de "ruşi" nu semnifică altceva decât o copie rudimentară a unui produs occidental; personificarea defectelor estetice, ilustrată prin formula "urât ca limba rusă" care e răspândită în tot spaţiul fostului bloc comunist etc.). Pe de altă parte, este penalizarea dreptului de a se autonumi români al celor care folosesc, dacă nu limba rusă, dar un vocabular plin de rusisme şi calchieri muscăleşti.
Din nefericire, la menţinerea acestor prejudecăţi au o importantă contribuţie tocmai cei care se constituie în ţinta acestor invective. Cine a călătorit pe un mijloc de transport de pe rutele care fac legătura dintre localităţi de pe maluri diferite de Prut va înţelege despre ce vorbesc. Faptul că habitaclul acestor vehicule se constituie în "ambasade" pe roţi ale defunctei
