> În 2012 s-au încasat cu 3,8 milioane de lei mai puţin decât în urmă cu 4 ani > Edilul-şef Ion Lungu spune că de vină este criza economică
Primăria municipiului Suceava organizează, în luna septembrie, licitaţie pentru modernizarea pieţei agroalimentare centrale. În bugetul pe anul 2013, în acest scop este disponibilă suma de 1 milion de lei, aceasta urmând a lua calea înlocuirii acoperişului, modernizărilor din interiorul pieţei, precum şi amenajării unui sistem de încălzire a spaţiilor în cauză. „Vom împărţi piaţa în două, în sistem modular, astfel încât, atunci când este frig şi nu sunt comercianţi mulţi, să dăm căldură doar într-un singur spaţiu” explică primarul. Municipalitatea şi-a propus să modernizeze toate pieţele agroalimentare, însă iniţiativa este frânată de încasările slabe ale Direcţiei Administraţiei Pieţelor.
Lungu susţine că acestea sunt tot mai mici, anul trecut, în comparaţie cu 2008, sumele adunate din închirieri fiind în scădere cu 22,45%. În acelaşi interval, veniturile Direcţiei Administraţiei Pieţelor, realizate de pe urma activităţii din Complexul Comercial Bazar, s-au diminuat cu 27,44%. Astfel, în condiţiile în care taxele şi impozitele au rămas la fel, în 2012 s-a încasat cu 3,8 milioane de lei mai puţin decât în urmă cu 4 ani. „Este şi acolo criză economică, de aceea banii sunt mai puţini, fapt care nu ne permite să avem resurse financiare pentru a moderniza şi celelalte pieţe, respectiv cele din cartierele George Enescu şi Burdujeni” a precizat edilul-şef, manifestându-şi optimismul în legătură cu primenirea acestora până la finele mandatului în curs.
În 2012, din Bazar, la bugetul Direcţiei Administraţiei Pieţelor au intrat 3,8 milioane de lei, faţă de 5,2 milioane de lei, în 2008. „O parte dintre comercianţi nu-şi mai desfăşoară activitatea, după modernizarea bazarului scăzând numărul de chioşcuri. Pe de altă