Reprezentanții autorităților locale din Râmnicu Vâlcea și Sibiu iau în calcul redenumirea Transalpinei, astfel încât să devină un brand românesc prin care să fie atrași mai mulți turiști.
Până acum au fost propuse două nume: „Drumul românilor” sau „Drumul regilor”. Specialiștii spun că numele trebuie să țină cont de istorie, branding și de marketing.
De altfel, în urmă cu câteva săptămâni, președintele Traian Băsescu, întrebat ce părere are despre cele două nume, a spus că ar prefera „Drumul românilor”.
Potrivit istoricilor, drumul Transalpinei a fost folosit pentru transhumanță încă de pe timpul lui Decebal și Burebista.
În 1916, austro-ungarii au construit aici un drum strategic. În 1935, regele Carol al II-lea, împreună cu premierul acelor vremuri au venit cu trenul regal la Săliște și au pornit pe „Drumul oilor”, denumit „Drumul regelui”.
Are o lungime de 139,4 kilometri și trece de la o altitudine de 26 de metri până la 2.145 de metri.