De la lansarea primei versiuni de Android, în 2007, sistemul de operare a câștigat masiv cotă de piață, iar anul acesta a depășit iOS din punct de vedere al numărului de instalări. Totuși, în ceea ce privește securitatea, mai este suficient loc de îmbunătățiri, în ciuda modificărilor semnificative aduse versiunii JellyBean 4.3.
Bitdefender a intocmit o lista cu câteva specificații pe care ar trebui să le integreze Android 5.0 pentru a permite o protecție optimă împotriva virușilor, atât pentru utilizare personală, cât și în mediul de business.
1. Interfață de programare pentru aplicații de tip antivirus scanner. În mod implicit, sistemul de operare Android nu permite aplicațiilor să interacționeze, cu excepția cazului în care acestea sunt create cu același user ID și sunt semnate digital de același producător. Acest aspect ridică probleme pentru dezvoltatorii de antivirus, întrucât aceștia nu pot scana în mod optim alte aplicații, decât dacă telefonul este root-at. O interfață de programare pentru aplicații de tip antivirus scanner ar permite soluțiilor de securitate să se integreze mai bine cu sistemul de operare și să se asigure că toate aplicațiile sunt scanate corespunzător.
2. Control individual asupra permisiunilor aplicațiilor pentru a permite utilizatorului să le accepte sau să le refuze în funcție de riscurile de securitate și de confidențialitate pe care le ridică. Google pare totuși să lucreze asupra acestui aspect, întrucât Andorid 4.3 conține un meniu ascuns ce permite controlul selectiv asupra permisiunilor înainte de instalarea aplicațiilor.
3. Posibilitatea de a avea câteva aplicații cheie, precum cele antifurt, care să nu poată fi șterse prin comanda de resetare la configurația de fabrică. În acest fel utilizatorul legitim al dispozitivului va putea să controleze telefonul de la distanță, chiar dacă acesta a fost șters