Grupul energetic CEZ a depus o plângere la Comisia Europeană (CE) cu privire la decizia ţării noastre de a amâna acordarea unor certificate verzi, măsură care ar putea costa compania cehă până la 66 milioane euro pe an, informează Reuters.
CEZ, care operează în România cel mai mare parc eolian pe uscat din Europa, a susţinut miercuri că schimbarea regulilor în mod retroactiv contravine principiilor de bază ale Uniunii Europene.
Astfel, la valoarea actuală a certificatelor verzi ale CEZ , înseamnă că, odată cu aceste schimbări, o parte dintre veniturile companiei din schema de sprijin - până la 66 milioane euro, potrivit calculelor Reuters - vor fi amânate până în 2018-2020.
Până atunci, valoarea certificatelor ar putea scădea, iar România ar putea ajusta în continuare întreaga schemă de sprijin, notează Reuters.
F.A. Grupul energetic CEZ a depus o plângere la Comisia Europeană (CE) cu privire la decizia ţării noastre de a amâna acordarea unor certificate verzi, măsură care ar putea costa compania cehă până la 66 milioane euro pe an, informează Reuters.

F.A.